Treceți la conținutul principal

Amintire dragă

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi...visătoare.
Timpul trece prea repede, iar eu îmbătrânesc.
Astăzi simt anii cum îmi apasă pe umeri, mai mult decât în alte zile.
Poate este efectul carantinei.
Sunt de 40 de zile în casă și timpul, orele, minutele, clipele trec din ce în ce mai greu.
Oricât de mult mă străduiesc să fac lucruri care îmi fac plăcere: citit, scris, cântat la pian, gătit, sport, jocuri cu ai mei...tăcerea, tristețea și meditația revine în valuri, valuri.

Este un timp în care suntem toți prinși în înfruntarea amintirilor.
O retrospectivă a vieții.
Ce poate fi mai greu?
Amintirea e o poartă spre trecut.
În ultimii trei ani am încercat să iau viața pas cu pas, să privesc doar înainte pentru că amintirile îmi făceau mai mult rău decât bine. Am muncit de dimineață până seara în dorința "minunată" de a uita.
Și am reușit.
Până acum.

Dar viața mi-a oferit un timp al introspecției.
Așa că vrând-nevrând trebuie să-mi aduc aminte de momente frumoase sau triste, de fericirea sau disperarea trăită, de mulțumirea sau nemulțumirea avută în decursul anilor.
Ca să înțelegeți: este asemeni valurilor care vin și te lovesc și ai impresia că acum, acum te îneci, apoi marea se potolește și-ți mângâie trupul în îmbrățișarea ei. Așa sunt amintirile mele.

Am privit zilele trecute fotografia prietenilor mei, care au bucuria imensă de a deveni părinți în această perioadă plină de tristețe și încercări. Mi-a săltat inima de fericire pentru ei, pentru mine, pentru  oamenii. Bebelușul e bucuria părinților, e fericirea întregii familii, e împlinirea unei iubiri, e speranța și viitorul neamului.

Fericirea mi-a cuprins sufletul și mi-a activat propriile amintiri.
Amintirile care sunt porți către trecut meu.

Cea mai dragă amintire...
Amintirile mele cu primul meu bebeluș.
Doamne! Doamne!
Cum aș putea descrie fericirea aceea în cuvinte? Cum aș putea reda clipele de extaz și de disperare care se succedau în valuri peste mine, tânăra mama.
Când ai primul copil îți dorești să faci totul perfect, dar în același timp ai impresia că nu-ți iese nimic. Dacă nu ai lângă tine un om care să te liniștească, să-ți preia o parte din temeri...e grav, pentru că trebuie să "duci" totul.
Aceste amintirile au venit peste mine îngenunchindu-mi sufletul într-o tristețe fără margini.

Totul însă se învață.
La al doilea copil eram expertă.
Nu aveam nevoie de nimeni să mă ajute sau să-mi dea sfaturi, iar odihna era odihnă, pentru că o mamă odihnită este o mamă fericită. Iar fericirea se transmite copiilor și aceștia se liniștesc.
Uite așa toată lumea este fericită.

Și pentru că nu am rezistat...
Experta din mine și-a sunat repede prietena să o felicite și să-i dea indicațiile prețioase.
🙂

Ai grijă la mâncarea pe care o consumi.
Respectă orele.
Dacă e neliniștit, înseamnă că îi e foame sau trebuie schimbat.
Ai grijă la băița copilului.
La temperatura apei. Eu aveam un termometru de apă, dar ca să fiu 100% sigură puneam în apă cotul și simțeam temperatura. Treburi bătrânești.
Că eu, spun serioasă, la primul copil nu știam nici să-l țin la băiță și am avut așa emoții încât la sfârșit, când am terminat am început să plâng de stres și oboseală.

În timp ce povesteam cu lux de amănunte despre felul în care prinzi copilul și-l ții pe brațul tău ca să ai posibilitatea de a-l spăla în siguranță, o aud pe prietena mea cum începe să râdă.
Tac.
Râde.
Tac.
Hai, hai, nu te supăra, spune ea. Nu râd de tine, ci de situație. Păi crezi că noi nu ne-am gândit la asta când am renovat apartamentul?
La...zic eu derutată.
La băița copilului.
A...mormăi eu neîncrezătoare.

Bine, spune prietena mea. Să-ți explic. Am instalat la baie o baterie cu termostat care ne arată exact temperatura apei. În felul acesta eu am temperatura perfectă când pregătesc baia bebelușului. Nu am nevoie de nimeni, nu mă agit și sunt foarte calmă.
Există așa ceva? zic eu neîncrezătoare.
Normal. Îți trimit site-ul și caută.
Bine, zic eu cu jumătate de gură.

Discuția a mai continuat așa ca între fete o perioadă de timp. Lungăăă...
Experta trebuia să spună tot, tot. 😉
După ce am închis...
Mesaj cu linkul.....https://www.neakaisa.ro/baterii-baie
Ia să vad eu, mi-am zis. Ce o mai fi și asta?
Mă uit.
Mă uit.
Mă uit...

Iubireeee! Ne renovăm baia! Și vreau și un bebe, uite ce ușor e acum!

Pentru voi,
     T. A.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…