Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi...visătoare.
Timpul trece prea repede, iar eu îmbătrânesc.
Astăzi simt anii cum îmi apasă pe umeri, mai mult decât în alte zile.
Poate este efectul carantinei.
Sunt de 40 de zile în casă și timpul, orele, minutele, clipele trec din ce în ce mai greu.
Oricât de mult mă străduiesc să fac lucruri care îmi fac plăcere: citit, scris, cântat la pian, gătit, sport, jocuri cu ai mei...tăcerea, tristețea și meditația revine în valuri, valuri.
Este un timp în care suntem toți prinși în înfruntarea amintirilor.
O retrospectivă a vieții.
Ce poate fi mai greu?
Amintirea e o poartă spre trecut.
În ultimii trei ani am încercat să iau viața pas cu pas, să privesc doar înainte pentru că amintirile îmi făceau mai mult rău decât bine. Am muncit de dimineață până seara în dorința "minunată" de a uita.
Și am reușit.
Până acum.
Dar viața mi-a oferit un timp al introspecției.
Așa că vrând-nevrând trebuie să-mi aduc aminte de momente frumoase sau triste, de fericirea sau disperarea trăită, de mulțumirea sau nemulțumirea avută în decursul anilor.
Ca să înțelegeți: este asemeni valurilor care vin și te lovesc și ai impresia că acum, acum te îneci, apoi marea se potolește și-ți mângâie trupul în îmbrățișarea ei. Așa sunt amintirile mele.
Am privit zilele trecute fotografia prietenilor mei, care au bucuria imensă de a deveni părinți în această perioadă plină de tristețe și încercări. Mi-a săltat inima de fericire pentru ei, pentru mine, pentru oamenii. Bebelușul e bucuria părinților, e fericirea întregii familii, e împlinirea unei iubiri, e speranța și viitorul neamului.
Fericirea mi-a cuprins sufletul și mi-a activat propriile amintiri.
Amintirile care sunt porți către trecut meu.
Cea mai dragă amintire...
Amintirile mele cu primul meu bebeluș.
Doamne! Doamne!
Cum aș putea descrie fericirea aceea în cuvinte? Cum aș putea reda clipele de extaz și de disperare care se succedau în valuri peste mine, tânăra mama.
Când ai primul copil îți dorești să faci totul perfect, dar în același timp ai impresia că nu-ți iese nimic. Dacă nu ai lângă tine un om care să te liniștească, să-ți preia o parte din temeri...e grav, pentru că trebuie să "duci" totul.
Aceste amintirile au venit peste mine îngenunchindu-mi sufletul într-o tristețe fără margini.
Totul însă se învață.
La al doilea copil eram expertă.
Nu aveam nevoie de nimeni să mă ajute sau să-mi dea sfaturi, iar odihna era odihnă, pentru că o mamă odihnită este o mamă fericită. Iar fericirea se transmite copiilor și aceștia se liniștesc.
Uite așa toată lumea este fericită.
Și pentru că nu am rezistat...
Experta din mine și-a sunat repede prietena să o felicite și să-i dea indicațiile prețioase.
🙂
Ai grijă la mâncarea pe care o consumi.
Respectă orele.
Dacă e neliniștit, înseamnă că îi e foame sau trebuie schimbat.
Ai grijă la băița copilului.
La temperatura apei. Eu aveam un termometru de apă, dar ca să fiu 100% sigură puneam în apă cotul și simțeam temperatura. Treburi bătrânești.
Că eu, spun serioasă, la primul copil nu știam nici să-l țin la băiță și am avut așa emoții încât la sfârșit, când am terminat am început să plâng de stres și oboseală.
În timp ce povesteam cu lux de amănunte despre felul în care prinzi copilul și-l ții pe brațul tău ca să ai posibilitatea de a-l spăla în siguranță, o aud pe prietena mea cum începe să râdă.
Tac.
Râde.
Tac.
Hai, hai, nu te supăra, spune ea. Nu râd de tine, ci de situație. Păi crezi că noi nu ne-am gândit la asta când am renovat apartamentul?
La...zic eu derutată.
La băița copilului.
A...mormăi eu neîncrezătoare.
Bine, spune prietena mea. Să-ți explic. Am instalat la baie o baterie cu termostat care ne arată exact temperatura apei. În felul acesta eu am temperatura perfectă când pregătesc baia bebelușului. Nu am nevoie de nimeni, nu mă agit și sunt foarte calmă.
Există așa ceva? zic eu neîncrezătoare.
Normal. Îți trimit site-ul și caută.
Bine, zic eu cu jumătate de gură.
Discuția a mai continuat așa ca între fete o perioadă de timp. Lungăăă...
Experta trebuia să spună tot, tot. 😉
După ce am închis...
Mesaj cu linkul.....https://www.neakaisa.ro/baterii-baie
Ia să vad eu, mi-am zis. Ce o mai fi și asta?
Mă uit.
Mă uit.
Mă uit...
Iubireeee! Ne renovăm baia! Și vreau și un bebe, uite ce ușor e acum!
Pentru voi,
T. A.
Timpul trece prea repede, iar eu îmbătrânesc.
Astăzi simt anii cum îmi apasă pe umeri, mai mult decât în alte zile.
Poate este efectul carantinei.
Sunt de 40 de zile în casă și timpul, orele, minutele, clipele trec din ce în ce mai greu.
Oricât de mult mă străduiesc să fac lucruri care îmi fac plăcere: citit, scris, cântat la pian, gătit, sport, jocuri cu ai mei...tăcerea, tristețea și meditația revine în valuri, valuri.
Este un timp în care suntem toți prinși în înfruntarea amintirilor.
O retrospectivă a vieții.
Ce poate fi mai greu?
Amintirea e o poartă spre trecut.
În ultimii trei ani am încercat să iau viața pas cu pas, să privesc doar înainte pentru că amintirile îmi făceau mai mult rău decât bine. Am muncit de dimineață până seara în dorința "minunată" de a uita.
Și am reușit.
Până acum.
Dar viața mi-a oferit un timp al introspecției.
Așa că vrând-nevrând trebuie să-mi aduc aminte de momente frumoase sau triste, de fericirea sau disperarea trăită, de mulțumirea sau nemulțumirea avută în decursul anilor.
Ca să înțelegeți: este asemeni valurilor care vin și te lovesc și ai impresia că acum, acum te îneci, apoi marea se potolește și-ți mângâie trupul în îmbrățișarea ei. Așa sunt amintirile mele.
Am privit zilele trecute fotografia prietenilor mei, care au bucuria imensă de a deveni părinți în această perioadă plină de tristețe și încercări. Mi-a săltat inima de fericire pentru ei, pentru mine, pentru oamenii. Bebelușul e bucuria părinților, e fericirea întregii familii, e împlinirea unei iubiri, e speranța și viitorul neamului.
Fericirea mi-a cuprins sufletul și mi-a activat propriile amintiri.
Amintirile care sunt porți către trecut meu.
Cea mai dragă amintire...
Amintirile mele cu primul meu bebeluș.
Doamne! Doamne!
Cum aș putea descrie fericirea aceea în cuvinte? Cum aș putea reda clipele de extaz și de disperare care se succedau în valuri peste mine, tânăra mama.
Când ai primul copil îți dorești să faci totul perfect, dar în același timp ai impresia că nu-ți iese nimic. Dacă nu ai lângă tine un om care să te liniștească, să-ți preia o parte din temeri...e grav, pentru că trebuie să "duci" totul.
Aceste amintirile au venit peste mine îngenunchindu-mi sufletul într-o tristețe fără margini.
Totul însă se învață.
La al doilea copil eram expertă.
Nu aveam nevoie de nimeni să mă ajute sau să-mi dea sfaturi, iar odihna era odihnă, pentru că o mamă odihnită este o mamă fericită. Iar fericirea se transmite copiilor și aceștia se liniștesc.
Uite așa toată lumea este fericită.
Și pentru că nu am rezistat...
Experta din mine și-a sunat repede prietena să o felicite și să-i dea indicațiile prețioase.
🙂
Ai grijă la mâncarea pe care o consumi.
Respectă orele.
Dacă e neliniștit, înseamnă că îi e foame sau trebuie schimbat.
Ai grijă la băița copilului.
La temperatura apei. Eu aveam un termometru de apă, dar ca să fiu 100% sigură puneam în apă cotul și simțeam temperatura. Treburi bătrânești.
Că eu, spun serioasă, la primul copil nu știam nici să-l țin la băiță și am avut așa emoții încât la sfârșit, când am terminat am început să plâng de stres și oboseală.
În timp ce povesteam cu lux de amănunte despre felul în care prinzi copilul și-l ții pe brațul tău ca să ai posibilitatea de a-l spăla în siguranță, o aud pe prietena mea cum începe să râdă.
Tac.
Râde.
Tac.
Hai, hai, nu te supăra, spune ea. Nu râd de tine, ci de situație. Păi crezi că noi nu ne-am gândit la asta când am renovat apartamentul?
La...zic eu derutată.
La băița copilului.
A...mormăi eu neîncrezătoare.
Bine, spune prietena mea. Să-ți explic. Am instalat la baie o baterie cu termostat care ne arată exact temperatura apei. În felul acesta eu am temperatura perfectă când pregătesc baia bebelușului. Nu am nevoie de nimeni, nu mă agit și sunt foarte calmă.
Există așa ceva? zic eu neîncrezătoare.
Normal. Îți trimit site-ul și caută.
Bine, zic eu cu jumătate de gură.
Discuția a mai continuat așa ca între fete o perioadă de timp. Lungăăă...
Experta trebuia să spună tot, tot. 😉
După ce am închis...
Mesaj cu linkul.....https://www.neakaisa.ro/baterii-baie
Ia să vad eu, mi-am zis. Ce o mai fi și asta?
Mă uit.
Mă uit.
Mă uit...
Iubireeee! Ne renovăm baia! Și vreau și un bebe, uite ce ușor e acum!
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu