Treceți la conținutul principal

Apa Stânceni, bogăția țării


Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi.
Suntem într-o perioadă de viață ciudată și plină de contradicții.
Perioadă...
Cumplită pentru că nu mai avem libertatea de a ieși.
Interesantă, pentru că putem gândi liber, dar nu putem schimba nimic.
De neputință, în fața bolii, dar mai ales a nedreptății.
Binecuvântată, pentru natură, pentru planeta întreagă.

Linia dintre bine și rău este foarte firavă, dintre fericire și nefericire, la fel.
E poate prima dată când ne dăm seama cât de mult ne lipsește plimbarea în natură. Aerul curat, verdele crud al copacilor, florile pomilor, albastrul cerului, căldura soarelui sunt câteva lucruri după care tânjim cu tot sufletul.
Apa...
Izvorul, pârâul, marea...cât de dragi ne-au devenit în ultima lună de când suntem consemnați în casele noastre. Toți ne dorim să mergem în drumeții, chiar și cei mai leneși. Vrem să intrăm cu picioarele în apa de munte, să mergem desculți prin iarbă și chiar să sărutăm pământul. De ce? Pentru că ele întruchipează libertatea noatră de mișcare.

Suntem însă consemnați în casele noastre.
Stăm acasă și ne protejăm, dar nu uităm să visăm la bogăția acestei țări: pământ fertil, locuri minunate, munți, dealuri, câmpii și ape minerale.
Speranța este cea care ne determină să ne ridicăm în fiecare zi din paturile noastre, voința este cea care ne face să ne mișcăm trupul și mintea, încrederea este cea care ne dă aripi să visăm la o viață normală.

Ca să simt puțin din locurile mele dragi, am adus o fărâmă din bogăția țării în casa mea. O apă minerală naturală carbogazificată, cu un conținut bogat de minerale, în special sodiu, calciu și magneziu. Este vorba de apa minerală Stânceni, o apă premiată în anul trecut, în cadrul competiției World Selection, unde a primit distincția Gold Award. Mai multe informații despre ea găsiți aici  https://romaqua-group.ro/brands/stanceni/ .

Pentru că o hidratare optimă este necesară după o activitate sportivă intensă, să vă povestesc pe scurt cel mai interesant, dificil, plin de aventură lucru pe care-l practic de vreo săptămână spre disperarea familiei.
Mă echipez regulamentar de sport și apoi ies pe casa scării și alerg, sau merg, depinde cât pot, sus pe scări, jos pe scări. Am apa minerală la mine și fac pauză de câteva minute pentru hidratare.
Uite așa voi ajunge mai  suplă decât în perioada în care mă "stresam" la sală.

Trecând de la glumă la lucruri serioase, este important să ne păstrăm mintea și trupul sănătoase în această perioadă grea. Și nu în ultimul rând, sufletul, cu multă rugăciune, ca să primim Lumina așa cum se cuvine.

Cu gândul la vremuri de libertate, la timpuri în care să hoinăresc pe lângă lacul meu bătrân, vă îndemn să cumpărați în această perioadă cât mai multe produse românești și să nu uitați de apa minerală Stânceni.


E timpul în care trebuie să fim uniți în credință și neam.

Pentru voi,
    T. A.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...