Treceți la conținutul principal

Cu gândul la Nichita

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi.
Am lăsat gândurile negre în urmă și privesc doar spre ziua de azi. Nu mâine, nu altă zi, doar azi.
Ce fac azi?
Cum reușesc să-mi termin toate sarcinile care vin valuri, valuri de la serviciu?
Cum reușesc să mă adaptez la lumea aceasta nouă în care degetele mele nu se mai dezlipesc de tastatură? Îmi vine să râd când mă văd trecând de la un dispozitiv la altul, cum mă izolez într-o cameră și ca să nu intre nimeni mai pun și un scaun în fața ușii. Doamne ce rău am ajuns!

Mă descurc, învăț din mers, dar îmi lipsește pregătitul de dimineață, întâlnirea, povestea și zâmbetul acela de la prima oră care dispărea după zece minute.
Îmi lipsesc tocurile. Mă tot distrez eu spunându-mi că o să ies îmbrăcată elegant ca să fac sport, dar normal că nu o fac...mi-e prea lene.
Singurul lucru care am reușit să mi-l impun a fost să ies din pijama.
Și să-mi fac un program pe ore cu tot ce am de rezolvat.
Merge, vă spun eu. Gândirea e alta, tonusul e schimbat.
Poate e iluzia unei vieți normale, deși nimic nu e normal.
Cine știe!

Nu știu voi, dar eu m-am învățat cu gândul că trebuie să trec prin boala aceasta. Dacă o să fiu asimtomatică sau nu, cine știe. Probabil că nu, am prea multe ca să scap ușor.
Dar...
Nu putem renunța la luptă.
Nu putem renunța la speranță.
Nu putem trăi doar cu frică.
Trăim viața așa cum e, o acceptăm, încercăm să o transformăm în momente frumoase, interesante alături de toți cei apropiați.
Nu mai urmăresc știrile. Mă uit cu multă atenție la cei din jur, la oamenii care nu mai suportă să stea închiși între ziduri, la copii care râd câteva minute când stau afară. Comportamentul s-a schimbat.
Oamenii au devenit mai responsabili.
Oare de ce este nevoie să vină o boală ca să ne schimbe prioritățile?

Citeam astăzi un interviu cu Nichita Stănescu și mi-a plăcut extrem de mult.
Întrebat de omul din versurile sale: "Oh, am fost un om frumos/Și subțire, foarte palid", el răspunde că aproape l-a uitat.
Răspunsul următor, însă,mi-a îndurerat sufletul:

"Te rănește existența și te schimbă. Mi-e și frică să mă uit în oglindă".

Am simțit adevărul acestor cuvinte și m-am cutremurat.
M-am întrebat toată ziua dacă avem curajul să ne privim în oglindă, să vedem cât de mult ne-a afectat existența. Curios fapt că ne oglindim în zilele acestea mult mai mult decât înainte, pentru că ne vedem propriu chip atunci când vorbim cu apropiații sau la serviciu pe dispozitivele acestea frumoase.
Suntem la fel?
Nu. Existența ne rănește clipă de clipă și noi ne transformăm. Unii suntem mai frumoși sufletește, alții...devin din ce în ce mai urâți. În această perioadă tristă sufletul se oglindește tot mai mult pe chip.

Trăim vremuri tulburi, cu provocări care vin la tot pasul, reușim însă să trecem prin ele, să le descâlcim, să înaintăm, să ne liniștim?
Avem curajul de a da exemple frumoase copiilor noștri?
Ne ridicăm de jos și luptăm? Pentru noi, pentru copii, pentru viitor.
Lupta este cu voința noastră. Ea tinde să ne lase baltă, e prea sătulă să fie acolo în prima linie.
Apoi...revine spectaculos.
Mergem mai departe.

Închei în seara aceasta tot cu Nichita...

În măsura în care am reușit să dau ceva temeinic, folosind limba română care îmi este și patrie totodată, a fost o urmare a efortului meu de a privi lumea în mod mirat și curios.

Priviți lumea în mod curat și curios și lăsați în urma voastră ceva temeinic.
Pentru voi,
       T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...

Vitamina B12

A sosit toamna! A început școala... "Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la viața toată." Ș tiu, știu nu vă dau o știre senzațională!  Doar că de câteva zile mă uit în jurul meu și văd efectele...  Părinți stresați deja de copii, de activitățile lor mai precis. Fie vorba între noi, este mult mai ușor în vacanță când nu-i mai verifici temele, nu-l mai asculți sau nu mai pierzi ore în șir ducând și așteptându-l de la activitățile pe care le are: înot, dans, balet, tenis... engleză!  Când copilul tău este talentat are cam toată săptămâna activități după cursuri.  Distracție la maxim, pentru părinți!  Iată că au trecut doar două săptămâni de școală, dar chipurile părinților sunt obosite parcă nici nu au fost în concediu. Numără zilele până la sâmbătă. Iar când mai aud că și ziua de sâmbătă le este ocupată, că le-a făcut program prâslea, î...