Treceți la conținutul principal

Don't cry

Don't cry...


Nu plânge,
greutăți întâlnim la tot pasul,
depinde de noi dacă le privim cu seninătate sau tristețe.

Nu plânge...
Uneori e mai greu să te ridici de jos,
dar nu imposibil.

Nu, nu plânge
Oamenii puternici nu varsă nici o lacrimă,
chiar dacă au sufletul inundat de tristețe.

Nu plânge...
Fiecare încercare vine pentru a ne întări,
a ne încerca rezistența în fața durerii,
a ne ridica și a înfrunta totul cu demnitate,
a duce povara pe umeri singuri,
a sta în picioare în fața furtunii, dar
cu încredere puternică în bunătatea divină.

Nu, nu plânge
Viața e minunată!
Planeta îți revine,
Ființa noastră se schimbă.
Întunericul se transformă în lumină.

Nu, nu plânge,
Și mie mi-e dor de libertate,
dar libertatea sufletului nu mi-o ia nimeni și nimic.
Călătoresc cu gândul,
Pictez cerul în culori numai de mine știute,
Compun melodii din note dispersate în vânt,
Le adun, le alint și le așez pe clape,
Într-o ordine numai de mine știută.
Și-apoi le arunc spre sufletul tău și-l fac să zâmbească,
Îți pictez sufletul în curcubeu și-l fac să râdă.

Nu, nu plânge!
Ești acasă.
Caută...caută în fiecare cotlon și găsește fericirea
Și spune cu voce tare...
Sunt fericit aici,
Sunt puternic 
Nu contează cât timp trece.

Dar când voi ieși...
Voi săruta pământul
Voi mângâia florile de cireș,
Mă voi întinde pe iarba crudă,
Voi privii cerul,
Voi simții cum plămânii vor tresării de fericirea aerului,
De viață.

Și...
Atunci, voi plânge.
Încet,
Adânc,
Cu durere pentru toți,
Pentru viața lor 
Și a mea.




Să aveți soare în suflete!
Furtuna va trece.

Pentru voi,
     T.A.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...