Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi tristă, dar cu seninătate.
Știți înmormântările acelea de la țară, de demult? Era o tradiție, spun asta pentru cei mai tineri, când murea cineva veneau câteva femei care jeleau. Adică plângeau, așa tânguit, cu glas mare, sau tare. Te treceau toți fiorii și plângeai și tu și ceilalți de nu te mai opreai.
Femeile acestea care jeleau aveau și versuri pe care le adaptau la situația celui decedat.
Era, cumva, ca la spectacol.
Da, da știu...sinistru. Însă așa era obiceiul.
Așa m-am simțit eu Vineri.
Ca o bătrână jelitoare, care nu-și găsea versurile să se potrivească la situația aceasta din țară.
Cum să nu poți merge la slujbă?
Sufletul meu a bocit și a jelit minute întregi în timp ce priveam pe ecranul telefonului slujba transmisă. Să vezi biserica goală care răsună parcă mai puternic de glasurile preoților. Să-i vezi apoi pe aceștia în procesiune, doar ei și cântărețul...a fost groaznic.
Jalea sufletului meu.
Suntem un popor creștin. Avem creștinismul de 2000 de ani.
Nu suntem fanatici.
Nu suntem idioți.
Ințelegem gravitatea situației și ne conformăm, dar...nu ne puteți lua credința.
Nu puteți, pur și simplu.
Dumnezeu lucrează în felurite chipuri, iar dacă acesta este unul dintre ele, l-am trecut cu zece.
De ce?
Pentru că e prima dată în ultimii ani când rețelele de socializare au fost pline, dar plineee de slujbe. De mesaje creștine, de încurajare și de...speranță.
Și da, sunt mândră de asta.
Sunt fericită și cumva liniștită.
Știu, o să mă întrebați cum să fiu fericită dacă sufletul meu jelește.
Sufletul meu jelește moartea. Nu numai a Mântuitorului pe cruce, ci și a tuturor celor 450 de oameni care au murit și nu au avut o înmormântare după rânduială.
Dar prin lumina Învierii am primit speranță, încredere, bucurie și CURAJ în fața bolii. De aceea sunt fericită.
Vedeți voi, frica este cea care ne ține în casă, frica e cea care ne paralizează simțurile și ne duce spre disperare.
Creștinii însă au curajul de a înfrunta totul, pentru că nu sunt singuri.
Simplitatea acestei gândiri nu o cunosc unii.
Am stat acasă și am aprins o lumânare, pentru că la mine nu a venit lumina de la Ierusalim, dar a fost cel mai intens Hristos a înviat, pe care l-am cântat.
Am stat și stau acasă nu pentru că mă amenință cu " patul de spital", ci pentru că sunt un creștin responsabil.
Am ajuns însă să cred că unii au impresia că noi nu gândim, că pot prin amenințare să ne...pe noi de frică.
Ei bine, iată că nu.
Trebuie însă să priceapă că un lider adevărat înțelege trăirile celor pe care-i conduce și le dă speranță. Hristos a făcut asta și a făcut chiar mai mult s-a jertfit și a înviat, adică...a învins.
Iată speranța!
E o încercare grea, cumplită și deosebit de frustrantă, dar nu vă lăsați cuprinși de frică. Faceți lucruri frumoase, iar când nu mai puteți strigați că nu vă oprește nimeni, nici nu vă judecă și nu uitați să...gândiți.
Suntem un popor de oameni
deștepți,
fumoși,
inimoși,
creativi,
plini de iubire.
Și creștini.
Hristos a înviat!
Pentru voi,
T. A.
Știți înmormântările acelea de la țară, de demult? Era o tradiție, spun asta pentru cei mai tineri, când murea cineva veneau câteva femei care jeleau. Adică plângeau, așa tânguit, cu glas mare, sau tare. Te treceau toți fiorii și plângeai și tu și ceilalți de nu te mai opreai.
Femeile acestea care jeleau aveau și versuri pe care le adaptau la situația celui decedat.
Era, cumva, ca la spectacol.
Da, da știu...sinistru. Însă așa era obiceiul.
Așa m-am simțit eu Vineri.
Ca o bătrână jelitoare, care nu-și găsea versurile să se potrivească la situația aceasta din țară.
Cum să nu poți merge la slujbă?
Sufletul meu a bocit și a jelit minute întregi în timp ce priveam pe ecranul telefonului slujba transmisă. Să vezi biserica goală care răsună parcă mai puternic de glasurile preoților. Să-i vezi apoi pe aceștia în procesiune, doar ei și cântărețul...a fost groaznic.
Jalea sufletului meu.
Suntem un popor creștin. Avem creștinismul de 2000 de ani.
Nu suntem fanatici.
Nu suntem idioți.
Ințelegem gravitatea situației și ne conformăm, dar...nu ne puteți lua credința.
Nu puteți, pur și simplu.
Dumnezeu lucrează în felurite chipuri, iar dacă acesta este unul dintre ele, l-am trecut cu zece.
De ce?
Pentru că e prima dată în ultimii ani când rețelele de socializare au fost pline, dar plineee de slujbe. De mesaje creștine, de încurajare și de...speranță.
Și da, sunt mândră de asta.
Sunt fericită și cumva liniștită.
Știu, o să mă întrebați cum să fiu fericită dacă sufletul meu jelește.
Sufletul meu jelește moartea. Nu numai a Mântuitorului pe cruce, ci și a tuturor celor 450 de oameni care au murit și nu au avut o înmormântare după rânduială.
Dar prin lumina Învierii am primit speranță, încredere, bucurie și CURAJ în fața bolii. De aceea sunt fericită.
Vedeți voi, frica este cea care ne ține în casă, frica e cea care ne paralizează simțurile și ne duce spre disperare.
Creștinii însă au curajul de a înfrunta totul, pentru că nu sunt singuri.
Simplitatea acestei gândiri nu o cunosc unii.
Am stat acasă și am aprins o lumânare, pentru că la mine nu a venit lumina de la Ierusalim, dar a fost cel mai intens Hristos a înviat, pe care l-am cântat.
Am stat și stau acasă nu pentru că mă amenință cu " patul de spital", ci pentru că sunt un creștin responsabil.
Am ajuns însă să cred că unii au impresia că noi nu gândim, că pot prin amenințare să ne...pe noi de frică.
Ei bine, iată că nu.
Trebuie însă să priceapă că un lider adevărat înțelege trăirile celor pe care-i conduce și le dă speranță. Hristos a făcut asta și a făcut chiar mai mult s-a jertfit și a înviat, adică...a învins.
Iată speranța!
E o încercare grea, cumplită și deosebit de frustrantă, dar nu vă lăsați cuprinși de frică. Faceți lucruri frumoase, iar când nu mai puteți strigați că nu vă oprește nimeni, nici nu vă judecă și nu uitați să...gândiți.
Suntem un popor de oameni
deștepți,
fumoși,
inimoși,
creativi,
plini de iubire.
Și creștini.
Hristos a înviat!
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu