Treceți la conținutul principal

La multi ani!

La mulți ani, mie!
Trei ani de muncă. Frumoasă,  deosebită, pentru sufletul meu.

Când am început aveam cu totul altă viziune asupra acestui blog. Și un an am lucrat la povestea aceea.
Apoi, viața mea s-a schimbat și normal s-a schimbat și modul meu de a scrie.
Dacă e bine sau nu...habar nu am.
Nu vreau să-mi fac reclamă și nici să am reclame neaparat. Am avut...😂
O poveste haioasa. Mai mult de un an cand "am câștigat " 5 euro. La un moment dat, pac! S-a închis. Păi?
Răspunsul: nu trebuie să vă dăm explicații.
Mă uit și eu să văd ce e...a fost ceva mai multă activitate.
Bine...zic. Am avut 5 euro, nu mai sunt. Asta e. Rămân eu cu mine.😂
Ce-am avut, ce-am pierdut.
De atunci fac reclamă numai la ceea ce îmi place. Tare, nu?

Scrisul îmi aduce liniște.
Cuvintele îmi mângâie sufletul.
Am citit în seara aceasta o poveste cu niște broscuțe țestoase care trebuiau să ajungă într-un vârf.  Unele au ajuns aproape, dar auzind ca de pe margine li se strigă: nu vei reuși, au abandonat.
Una singură a ajuns sus.
Era surdă.

Mi-a plăcut foarte mult povestea, parcă mi se potriveste perfect. Mulți mi-au zis că nu reușesc, dar uite că mi-am depășit limitele.
Sunt aici.
Scriu.

La multi ani,  Tehnologie Amara!
Nume care ridică multe sprâncene. 😎
Am spus și o s-o mai zic: T. A pentru că am început să scriu în cele mai grele zile din viața mea.
Iar acum mi-e drag acest nume.

De aproape 2 luni toți trebuie să folosim tehnologia. Stăm în casă și învățăm,  lucrăm pentru serviciu...cu ajutorul tehnologiei.
Vremuri amare, tehnologie amară.
Mda...
Viață.
Doar viață.

La multi ani,  T. A.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un m...

tell her you belong to me

A stăzi, într-o zi în care soarele "și-a făcut de cap" împrăștiind căldură de noiembrie, mi-am adunat gândurile și m-am hotărât să revin puțin la cartea mea. Pentru cei care au început să-mi citească blogul doar de puțin timp, trebuie să vă spun că atunci când am început mi-am propus să scriu o carte în timp real. Și am făcut acest lucru o perioadă de timp. Eram mulțumită de rezultat. Mi-am depășit limitele permanent. Am învățat în fiecare zi, am studiat. Dar ...m-am oprit. N u pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte. Nu , nu am vrut să renunț la pasiunea mea. Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități. Și mi-a ieșit și asta. ( știu, sunt foarte modestă!!!) A stăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să m...