Treceți la conținutul principal

La multi ani!

La mulți ani, mie!
Trei ani de muncă. Frumoasă,  deosebită, pentru sufletul meu.

Când am început aveam cu totul altă viziune asupra acestui blog. Și un an am lucrat la povestea aceea.
Apoi, viața mea s-a schimbat și normal s-a schimbat și modul meu de a scrie.
Dacă e bine sau nu...habar nu am.
Nu vreau să-mi fac reclamă și nici să am reclame neaparat. Am avut...😂
O poveste haioasa. Mai mult de un an cand "am câștigat " 5 euro. La un moment dat, pac! S-a închis. Păi?
Răspunsul: nu trebuie să vă dăm explicații.
Mă uit și eu să văd ce e...a fost ceva mai multă activitate.
Bine...zic. Am avut 5 euro, nu mai sunt. Asta e. Rămân eu cu mine.😂
Ce-am avut, ce-am pierdut.
De atunci fac reclamă numai la ceea ce îmi place. Tare, nu?

Scrisul îmi aduce liniște.
Cuvintele îmi mângâie sufletul.
Am citit în seara aceasta o poveste cu niște broscuțe țestoase care trebuiau să ajungă într-un vârf.  Unele au ajuns aproape, dar auzind ca de pe margine li se strigă: nu vei reuși, au abandonat.
Una singură a ajuns sus.
Era surdă.

Mi-a plăcut foarte mult povestea, parcă mi se potriveste perfect. Mulți mi-au zis că nu reușesc, dar uite că mi-am depășit limitele.
Sunt aici.
Scriu.

La multi ani,  Tehnologie Amara!
Nume care ridică multe sprâncene. 😎
Am spus și o s-o mai zic: T. A pentru că am început să scriu în cele mai grele zile din viața mea.
Iar acum mi-e drag acest nume.

De aproape 2 luni toți trebuie să folosim tehnologia. Stăm în casă și învățăm,  lucrăm pentru serviciu...cu ajutorul tehnologiei.
Vremuri amare, tehnologie amară.
Mda...
Viață.
Doar viață.

La multi ani,  T. A.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...