Treceți la conținutul principal

Nimeni nu e perfect


Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Sigur că este una dintre cele mai grele perioade ale vieții noastre. Trăim cu frica că ne îmbolnăvim, stăm acasă, ieșim numai când avem nevoie de ceva sau când nu mai putem răbda singurătatea și aerul dintre cei patru pereți ai casei.
Distanțarea socială este lucrul cel mai greu de dus. Oricât de mult încearcă oamenii să spună cât de frumos și productiv își petrec viața între pereții casei, eu nu cred. Nimic nu se compară cu libertatea pe care am avut-o până de curând și care, tragic, nu am știut să o apreciem.

Sunt zile și zile.
Zile triste, pline de neliniști, deznădejde și cădere în gol.
Zile liniștite, cu bucurie regăsită în lucruri mici, în speranța prinsă din zbor și în hazul unor provocări reușite. Una dintre acestea am numit-o:
Nimeni nu e perfect

În situații de criză ne străduim să găsim soluții, dacă nu pentru noi, atunci pentru cei dragi de lângă noi. Am fost nevoită să găsesc ceva foarte repede, pentru că am văzut cum apatia și tristețea a cuprins întreaga familie. Nu stau la casă, așa că ieșitul în curte, nu se pune. Suntem de mai mult de 30 de zile consemnați la domiciliu, iar acest lucru se vede și zău că se simte.
Toți spun că sunt ok, dar e chiar așa?
Să fim serioși, ne lipsește activitatea fizică, ne lipsește aerul, ne lipsește plimbarea, cerul plin de nori, ploaia, soarele...ne lipsește totul.

În zilele trecute venind acasă de la cumpărături, supărată pentru că încă sunt oameni care nu înțeleg să respecte reguli, am aruncat pe jos sacoșele pline de cumpărături. A fost unul dintre acele momente în care m-am întrebat: Ce rezolv dacă stau în casă și respect totul?
M-am spălat pe mâni, ca un medic, neștiind cum să-mi ascund lacrimile și frustrarea de ochii senini ai copiilor mei, care țopăiau în jurul meu bucuroși că le-am luat tot ce-și doreau.
I-am îmbrățișat și i-am sărutat, gândindu-mă că această îmbrățișare nu mi-o poate lua nimeni, apoi am intrat în bucătărie unde sacoșele mele, pline stăteau dezamăgite de purtarea mea.
Din una...s-a rostogolit o sticlă de apă minerală...
- Tu! Tu, am strigat spre apa minerală, tu o să-mi schimbi starea de spirit. Tu, vei aduce zâmbet pe fața copiilor mei.
Auzind că strig, patru ochișori au apărut rapid. Se uitau uimiți la imaginea mamei lor care vorbea cu sticla de apă minerală. Mă bufnea râsul, de comicul situației, dar foarte serioasă le-am spus:
- De astăzi avem provocări, iar ea...este premiul.
Spre surprinderea mea, copii au intrat rapid în joc.
- Da! au strigat ei. Vrem provocări.

Uite așa a început proiectul...Nimeni nu e perfect.
Frumusețea acestui joc a fost participarea tuturor, stăruința în lupta câștigării premiului, dar și concurența acerbă între copii și adulți.

Iată provocările:

1. Am luat eticheta de pe sticlă, am ascuns-o, trebuiau să o găsească, apoi să caute cinci informații despre apa minerală, pe link-ul https://romaqua-group.ro/brands/stanceni/  să le scrie și să deseneze imaginea.

Cine găsea primul eticheta, avea dreptul să o ascundă iarăși.
Câștigătorul: cel care făcea totul corect în cel mai scurt timp.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare, după efortul depus.

2. Să creeze o activitate sportivă în care sticla de apă minerală Stânceni să fie parte integrantă a exercițiilor și să-l prezinte.
Câștigător: Cel mai interesant și haios moment.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare.

3. Am căutat niște cercuri de la un joc mai vechi al copiilor ( acela cu rața!! ) și i-am pus să le arunce pe sticlă de la o distanță considerabilă.
Câștigător: campionul
Câștigul: o sticlă cu apă.

4. Ca să fie mai interesant, ne-am așezat la masă, fiecare cu premiile câștigate, sticlele de apă și...
Am avut de făcut câteva versuri în 10 minute despre situația actuală.
Câștigător: cele mai frumoase și hazli versuri.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare pentru că sportul minții e greu!

La finalul jocului, cel care câștigă cele mai multe sticle este....marele învingător.

Nimeni nu este perfect...
Fiecare om are unul sau mai multe talente, trebuie doar să stăruie în ele. Când nu reușește să nu deznădăjduie, ci să înțeleagă că doar perseverând poate câștiga.
Sportul ne învață să fim ordonați în gândire, să facem strategii, să jucăm, să ne ridicăm de jos și să mai încercăm, să acceptăm înfrângerea bucurându-ne pentru câștigător.

Jocul,
Nimeni nu e perfect...
A declanșat un haos de nedescris în casă. Am deranjat vecinii cu sportul făcut în casă, cu provocările, cu râsetele și țipetele atunci când pierdeai "la mustață".
Informațiile despre apa minerală Stânceni au fost citite rând pe rând de fiecare jucător, în timp ce se hidratau, normal. Am fost uimiți să aflăm câte minerale are apa și că a fost premiată în 2019.
O apă perfectă pentru organism, într-o perioadă de criză.
La desen ne-au bătut copii, au răbdare mult mai multă.
Apoi...
Activitatea sportivă cea mai creativă și intensă s-a lăsat cu multe pahare de apă și zăpăceală mare. Trebuia să lovim cu fluturașul de badminton sticla de apă de la o distanță considerabilă.
Vă dați seama ce a ieșit.
Apoi...
Cercurile au zburat în toate părțile, numai pe sticlă, nu!
În schimb, versurile...au fost delicioase. Toți suntem talentați.

Vecinii nu s-au plâns, cred că aveau și ei nevoie să audă veselie.
Iar noi, preț de câteva ore am fost fericiți, am uitat de tot și toate. 
Și...
Nu, nu am câștigat eu.
Nu sunt învingătoarea supremă, dar am fost cea mai îmbrățișată mamă din ultimele 30 de zile.
Acesta este cel mai mare câștig al meu.

Versurile mele, însă, au stârnit hohote puternice de râs. Fiecare a înțeles ce a vrut din ele!
........
Ghiocel s-a veștejit,
Iarba verde-a răsărit.
Dar Ciuperca strigă tare:
Ghiocel, stai în picioare!

Iar săracul Ghiocel...
Apa s-a cam dus din el...
Iarba l-a înconjurat,
Florile s-au arătat, 
Aerul i l-a luat,
Iaca, Viaț-a triumfat!

Vă las pe voi să descoperiți adevăratele personaje ale versurilor.
Și vă salut, că...

Dacă mă ambiționez,
Îmi mai iese înc-un vers!

Pentru voi,
     T. A.
Să aveți soare în suflet!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt