Treceți la conținutul principal

Nimeni nu e perfect


Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Sigur că este una dintre cele mai grele perioade ale vieții noastre. Trăim cu frica că ne îmbolnăvim, stăm acasă, ieșim numai când avem nevoie de ceva sau când nu mai putem răbda singurătatea și aerul dintre cei patru pereți ai casei.
Distanțarea socială este lucrul cel mai greu de dus. Oricât de mult încearcă oamenii să spună cât de frumos și productiv își petrec viața între pereții casei, eu nu cred. Nimic nu se compară cu libertatea pe care am avut-o până de curând și care, tragic, nu am știut să o apreciem.

Sunt zile și zile.
Zile triste, pline de neliniști, deznădejde și cădere în gol.
Zile liniștite, cu bucurie regăsită în lucruri mici, în speranța prinsă din zbor și în hazul unor provocări reușite. Una dintre acestea am numit-o:
Nimeni nu e perfect

În situații de criză ne străduim să găsim soluții, dacă nu pentru noi, atunci pentru cei dragi de lângă noi. Am fost nevoită să găsesc ceva foarte repede, pentru că am văzut cum apatia și tristețea a cuprins întreaga familie. Nu stau la casă, așa că ieșitul în curte, nu se pune. Suntem de mai mult de 30 de zile consemnați la domiciliu, iar acest lucru se vede și zău că se simte.
Toți spun că sunt ok, dar e chiar așa?
Să fim serioși, ne lipsește activitatea fizică, ne lipsește aerul, ne lipsește plimbarea, cerul plin de nori, ploaia, soarele...ne lipsește totul.

În zilele trecute venind acasă de la cumpărături, supărată pentru că încă sunt oameni care nu înțeleg să respecte reguli, am aruncat pe jos sacoșele pline de cumpărături. A fost unul dintre acele momente în care m-am întrebat: Ce rezolv dacă stau în casă și respect totul?
M-am spălat pe mâni, ca un medic, neștiind cum să-mi ascund lacrimile și frustrarea de ochii senini ai copiilor mei, care țopăiau în jurul meu bucuroși că le-am luat tot ce-și doreau.
I-am îmbrățișat și i-am sărutat, gândindu-mă că această îmbrățișare nu mi-o poate lua nimeni, apoi am intrat în bucătărie unde sacoșele mele, pline stăteau dezamăgite de purtarea mea.
Din una...s-a rostogolit o sticlă de apă minerală...
- Tu! Tu, am strigat spre apa minerală, tu o să-mi schimbi starea de spirit. Tu, vei aduce zâmbet pe fața copiilor mei.
Auzind că strig, patru ochișori au apărut rapid. Se uitau uimiți la imaginea mamei lor care vorbea cu sticla de apă minerală. Mă bufnea râsul, de comicul situației, dar foarte serioasă le-am spus:
- De astăzi avem provocări, iar ea...este premiul.
Spre surprinderea mea, copii au intrat rapid în joc.
- Da! au strigat ei. Vrem provocări.

Uite așa a început proiectul...Nimeni nu e perfect.
Frumusețea acestui joc a fost participarea tuturor, stăruința în lupta câștigării premiului, dar și concurența acerbă între copii și adulți.

Iată provocările:

1. Am luat eticheta de pe sticlă, am ascuns-o, trebuiau să o găsească, apoi să caute cinci informații despre apa minerală, pe link-ul https://romaqua-group.ro/brands/stanceni/  să le scrie și să deseneze imaginea.

Cine găsea primul eticheta, avea dreptul să o ascundă iarăși.
Câștigătorul: cel care făcea totul corect în cel mai scurt timp.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare, după efortul depus.

2. Să creeze o activitate sportivă în care sticla de apă minerală Stânceni să fie parte integrantă a exercițiilor și să-l prezinte.
Câștigător: Cel mai interesant și haios moment.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare.

3. Am căutat niște cercuri de la un joc mai vechi al copiilor ( acela cu rața!! ) și i-am pus să le arunce pe sticlă de la o distanță considerabilă.
Câștigător: campionul
Câștigul: o sticlă cu apă.

4. Ca să fie mai interesant, ne-am așezat la masă, fiecare cu premiile câștigate, sticlele de apă și...
Am avut de făcut câteva versuri în 10 minute despre situația actuală.
Câștigător: cele mai frumoase și hazli versuri.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare pentru că sportul minții e greu!

La finalul jocului, cel care câștigă cele mai multe sticle este....marele învingător.

Nimeni nu este perfect...
Fiecare om are unul sau mai multe talente, trebuie doar să stăruie în ele. Când nu reușește să nu deznădăjduie, ci să înțeleagă că doar perseverând poate câștiga.
Sportul ne învață să fim ordonați în gândire, să facem strategii, să jucăm, să ne ridicăm de jos și să mai încercăm, să acceptăm înfrângerea bucurându-ne pentru câștigător.

Jocul,
Nimeni nu e perfect...
A declanșat un haos de nedescris în casă. Am deranjat vecinii cu sportul făcut în casă, cu provocările, cu râsetele și țipetele atunci când pierdeai "la mustață".
Informațiile despre apa minerală Stânceni au fost citite rând pe rând de fiecare jucător, în timp ce se hidratau, normal. Am fost uimiți să aflăm câte minerale are apa și că a fost premiată în 2019.
O apă perfectă pentru organism, într-o perioadă de criză.
La desen ne-au bătut copii, au răbdare mult mai multă.
Apoi...
Activitatea sportivă cea mai creativă și intensă s-a lăsat cu multe pahare de apă și zăpăceală mare. Trebuia să lovim cu fluturașul de badminton sticla de apă de la o distanță considerabilă.
Vă dați seama ce a ieșit.
Apoi...
Cercurile au zburat în toate părțile, numai pe sticlă, nu!
În schimb, versurile...au fost delicioase. Toți suntem talentați.

Vecinii nu s-au plâns, cred că aveau și ei nevoie să audă veselie.
Iar noi, preț de câteva ore am fost fericiți, am uitat de tot și toate. 
Și...
Nu, nu am câștigat eu.
Nu sunt învingătoarea supremă, dar am fost cea mai îmbrățișată mamă din ultimele 30 de zile.
Acesta este cel mai mare câștig al meu.

Versurile mele, însă, au stârnit hohote puternice de râs. Fiecare a înțeles ce a vrut din ele!
........
Ghiocel s-a veștejit,
Iarba verde-a răsărit.
Dar Ciuperca strigă tare:
Ghiocel, stai în picioare!

Iar săracul Ghiocel...
Apa s-a cam dus din el...
Iarba l-a înconjurat,
Florile s-au arătat, 
Aerul i l-a luat,
Iaca, Viaț-a triumfat!

Vă las pe voi să descoperiți adevăratele personaje ale versurilor.
Și vă salut, că...

Dacă mă ambiționez,
Îmi mai iese înc-un vers!

Pentru voi,
     T. A.
Să aveți soare în suflet!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…