Treceți la conținutul principal

Nimeni nu e perfect


Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Sigur că este una dintre cele mai grele perioade ale vieții noastre. Trăim cu frica că ne îmbolnăvim, stăm acasă, ieșim numai când avem nevoie de ceva sau când nu mai putem răbda singurătatea și aerul dintre cei patru pereți ai casei.
Distanțarea socială este lucrul cel mai greu de dus. Oricât de mult încearcă oamenii să spună cât de frumos și productiv își petrec viața între pereții casei, eu nu cred. Nimic nu se compară cu libertatea pe care am avut-o până de curând și care, tragic, nu am știut să o apreciem.

Sunt zile și zile.
Zile triste, pline de neliniști, deznădejde și cădere în gol.
Zile liniștite, cu bucurie regăsită în lucruri mici, în speranța prinsă din zbor și în hazul unor provocări reușite. Una dintre acestea am numit-o:
Nimeni nu e perfect

În situații de criză ne străduim să găsim soluții, dacă nu pentru noi, atunci pentru cei dragi de lângă noi. Am fost nevoită să găsesc ceva foarte repede, pentru că am văzut cum apatia și tristețea a cuprins întreaga familie. Nu stau la casă, așa că ieșitul în curte, nu se pune. Suntem de mai mult de 30 de zile consemnați la domiciliu, iar acest lucru se vede și zău că se simte.
Toți spun că sunt ok, dar e chiar așa?
Să fim serioși, ne lipsește activitatea fizică, ne lipsește aerul, ne lipsește plimbarea, cerul plin de nori, ploaia, soarele...ne lipsește totul.

În zilele trecute venind acasă de la cumpărături, supărată pentru că încă sunt oameni care nu înțeleg să respecte reguli, am aruncat pe jos sacoșele pline de cumpărături. A fost unul dintre acele momente în care m-am întrebat: Ce rezolv dacă stau în casă și respect totul?
M-am spălat pe mâni, ca un medic, neștiind cum să-mi ascund lacrimile și frustrarea de ochii senini ai copiilor mei, care țopăiau în jurul meu bucuroși că le-am luat tot ce-și doreau.
I-am îmbrățișat și i-am sărutat, gândindu-mă că această îmbrățișare nu mi-o poate lua nimeni, apoi am intrat în bucătărie unde sacoșele mele, pline stăteau dezamăgite de purtarea mea.
Din una...s-a rostogolit o sticlă de apă minerală...
- Tu! Tu, am strigat spre apa minerală, tu o să-mi schimbi starea de spirit. Tu, vei aduce zâmbet pe fața copiilor mei.
Auzind că strig, patru ochișori au apărut rapid. Se uitau uimiți la imaginea mamei lor care vorbea cu sticla de apă minerală. Mă bufnea râsul, de comicul situației, dar foarte serioasă le-am spus:
- De astăzi avem provocări, iar ea...este premiul.
Spre surprinderea mea, copii au intrat rapid în joc.
- Da! au strigat ei. Vrem provocări.

Uite așa a început proiectul...Nimeni nu e perfect.
Frumusețea acestui joc a fost participarea tuturor, stăruința în lupta câștigării premiului, dar și concurența acerbă între copii și adulți.

Iată provocările:

1. Am luat eticheta de pe sticlă, am ascuns-o, trebuiau să o găsească, apoi să caute cinci informații despre apa minerală, pe link-ul https://romaqua-group.ro/brands/stanceni/  să le scrie și să deseneze imaginea.

Cine găsea primul eticheta, avea dreptul să o ascundă iarăși.
Câștigătorul: cel care făcea totul corect în cel mai scurt timp.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare, după efortul depus.

2. Să creeze o activitate sportivă în care sticla de apă minerală Stânceni să fie parte integrantă a exercițiilor și să-l prezinte.
Câștigător: Cel mai interesant și haios moment.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare.

3. Am căutat niște cercuri de la un joc mai vechi al copiilor ( acela cu rața!! ) și i-am pus să le arunce pe sticlă de la o distanță considerabilă.
Câștigător: campionul
Câștigul: o sticlă cu apă.

4. Ca să fie mai interesant, ne-am așezat la masă, fiecare cu premiile câștigate, sticlele de apă și...
Am avut de făcut câteva versuri în 10 minute despre situația actuală.
Câștigător: cele mai frumoase și hazli versuri.
Câștigul: o sticlă cu apă pentru hidratare pentru că sportul minții e greu!

La finalul jocului, cel care câștigă cele mai multe sticle este....marele învingător.

Nimeni nu este perfect...
Fiecare om are unul sau mai multe talente, trebuie doar să stăruie în ele. Când nu reușește să nu deznădăjduie, ci să înțeleagă că doar perseverând poate câștiga.
Sportul ne învață să fim ordonați în gândire, să facem strategii, să jucăm, să ne ridicăm de jos și să mai încercăm, să acceptăm înfrângerea bucurându-ne pentru câștigător.

Jocul,
Nimeni nu e perfect...
A declanșat un haos de nedescris în casă. Am deranjat vecinii cu sportul făcut în casă, cu provocările, cu râsetele și țipetele atunci când pierdeai "la mustață".
Informațiile despre apa minerală Stânceni au fost citite rând pe rând de fiecare jucător, în timp ce se hidratau, normal. Am fost uimiți să aflăm câte minerale are apa și că a fost premiată în 2019.
O apă perfectă pentru organism, într-o perioadă de criză.
La desen ne-au bătut copii, au răbdare mult mai multă.
Apoi...
Activitatea sportivă cea mai creativă și intensă s-a lăsat cu multe pahare de apă și zăpăceală mare. Trebuia să lovim cu fluturașul de badminton sticla de apă de la o distanță considerabilă.
Vă dați seama ce a ieșit.
Apoi...
Cercurile au zburat în toate părțile, numai pe sticlă, nu!
În schimb, versurile...au fost delicioase. Toți suntem talentați.

Vecinii nu s-au plâns, cred că aveau și ei nevoie să audă veselie.
Iar noi, preț de câteva ore am fost fericiți, am uitat de tot și toate. 
Și...
Nu, nu am câștigat eu.
Nu sunt învingătoarea supremă, dar am fost cea mai îmbrățișată mamă din ultimele 30 de zile.
Acesta este cel mai mare câștig al meu.

Versurile mele, însă, au stârnit hohote puternice de râs. Fiecare a înțeles ce a vrut din ele!
........
Ghiocel s-a veștejit,
Iarba verde-a răsărit.
Dar Ciuperca strigă tare:
Ghiocel, stai în picioare!

Iar săracul Ghiocel...
Apa s-a cam dus din el...
Iarba l-a înconjurat,
Florile s-au arătat, 
Aerul i l-a luat,
Iaca, Viaț-a triumfat!

Vă las pe voi să descoperiți adevăratele personaje ale versurilor.
Și vă salut, că...

Dacă mă ambiționez,
Îmi mai iese înc-un vers!

Pentru voi,
     T. A.
Să aveți soare în suflet!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea... Așa mă simt. Așa sunt. Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți. Draga mea prietenă și dragul meu prieten, Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun. In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită. Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu! Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi. De ce? o să mă întrebați. Păi pentru că indiferent ce cred

Atelierul unui pictor

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip. Cuvintele pot să te facă fericit. Iar fericirea aceasta nu are seamăn. M -am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile! ziceți voi, râzând. Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate. Dar nu cred că ar fi prima opțiune. Cred că mi-aș dori să văd culorile. S ă observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas. Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete... Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare. Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima. Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine. Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări. F elul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omu