Treceți la conținutul principal

O băiță de vis

Depărtarea fizică de cei dragi este tot mai grea.
Acum când tehnologia e tot mai avansată, când avem lucruri care altă dată păreau imposibile, nu avem persoanele dragi lângă noi.
Cum să nu-ți strângi în brațe copilul?
Cum să nu-ți săruți mama?
Cum să nu-i  ștergi lacrimile copilului?
Cum să nu săruți mâinile muncite ale mamei tale?

Depărtarea aceasta socială este cel mai dificil lucru pe care-l trăim.
Suntem nevoiți să stăm departe și din motive raționale acceptăm, dar sufletul nostru plânge cu lacrimi amare. Oare vom învăța ceva din această lecție?

Ca mamă am acceptat depărtarea copilului, pentru maturizarea lui, pentru că știu că există un moment în care acesta își ia "zborul" din familie, pășește în propria viață cu avânt de tinerețe. Momentul poate fi mai devreme sau mai târziu. Nu contează. Singurul lucru care contează cu adevărat este să fii capabil să-l eliberezi pentru a-și trăi viața, a face propriile greșeli sau a se bucura de realizările lui.

Astăzi însă, cea care m-a uimit cu maturitatea ei, a fost fiica mea.
Nu aș fi crezut în vecii vecilor că voi auzi asemenea cuvinte înțelepte de la ea, la vârsta ei.
Și atunci mi-am dat seama că de multe ori am nedreptățit-o.
Fiind al doilea copil, atenția mea a fost distributivă, timpul meu l-am împărțit. Poveștile de seară nu le-am mai citit eu, ci fratele ei. Jocurile, timpul petrecut împreună a fost la jumătate. E logic, e normal, dar privind în urmă mi-am dat seama că nu e corect.

Întorcând însă imaginea amintirii mele, realizez că ea este o luptătoare, că ea înfruntă viața cu mai mult curaj și determinare pentru că încă de la început a avut libertatea mai mare de a face lucruri. Nu pentru că eu am citit cărți care să mă învețe acest lucru, ci pur și simplu timpul meu era înjumătățit.

Acest timp care trece prea repede, iar noi pierdem perioade frumoase ale copilăriei lor.
Dar când viața ne scutură și ne așază la locul nostru, așa ca în cazul acesta excepțional, cauți să-ți aduci aminte de momente plăcute petrecute împreună.
Și mi-am amintit.

O buburuză.
Perfectă.
Micuță, delicată, frumoasă.
Ochii mari, albaștri în primele luni, apoi...negri. Gene lungi, sprâncene trasate perfect.
Primul ei zâmbet, după câteva zile, mi-a umplut inima de fericire. Zâmbetul perfect.

Nu îmi mai era teamă, aveam experiență. O îmbrăcam, o aranjam singură fără nici un ajutor.
La prima ei băiță i-am trimis afară pe toți.
Eu și ea, noi fetele și atât.
Am pregătit apa, așa cu termometrul pe care-l primisem în dar de la prietena mea din capitală, dar ca să fiu sigură mi-am lăsat cotul în apă să simt temperatura...Obișnuințe vechi.
Am așezat-o cu atenție în apă ținând capul și am privit-o cu dragoste de mamă.
I-am mângâiat mâinile și piciorușele și mi-am dat seama cât de perfecți ne crează Dumnezeu.
A chiuit.
Îți place apa, i-am șoptit, vei fi o înotătoare.
I-am sărutat fruntea și pieptul și am simțit acolo, în acel moment că ea...este minunea mea.

Timpul a trecut, băița copilului nu mai este la fel. Apa nu mai trebuie potrivită, ea se potrivește singură de la termostatul bateriei. O baterie pe care am găsit-o https://www.neakaisa.ro/baterii-baie
Plăcerea copiilor e și mai mare. Iar noi părinții, care cautăm și găsim cele mai bune și interesante lucruri pentru copii lor, reușim să-i surprindem de fiecare dată.

Mulțumirea este și mai mare, când înotătoarea mea îmi spune:
Pregătesc apa pentru o baie lungăă...ca să uit că sunt acasă și nu pot merge la înot.
O băiță de vis.

Pentru minunea mea,
Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…