Treceți la conținutul principal

O băiță de vis

Depărtarea fizică de cei dragi este tot mai grea.
Acum când tehnologia e tot mai avansată, când avem lucruri care altă dată păreau imposibile, nu avem persoanele dragi lângă noi.
Cum să nu-ți strângi în brațe copilul?
Cum să nu-ți săruți mama?
Cum să nu-i  ștergi lacrimile copilului?
Cum să nu săruți mâinile muncite ale mamei tale?

Depărtarea aceasta socială este cel mai dificil lucru pe care-l trăim.
Suntem nevoiți să stăm departe și din motive raționale acceptăm, dar sufletul nostru plânge cu lacrimi amare. Oare vom învăța ceva din această lecție?

Ca mamă am acceptat depărtarea copilului, pentru maturizarea lui, pentru că știu că există un moment în care acesta își ia "zborul" din familie, pășește în propria viață cu avânt de tinerețe. Momentul poate fi mai devreme sau mai târziu. Nu contează. Singurul lucru care contează cu adevărat este să fii capabil să-l eliberezi pentru a-și trăi viața, a face propriile greșeli sau a se bucura de realizările lui.

Astăzi însă, cea care m-a uimit cu maturitatea ei, a fost fiica mea.
Nu aș fi crezut în vecii vecilor că voi auzi asemenea cuvinte înțelepte de la ea, la vârsta ei.
Și atunci mi-am dat seama că de multe ori am nedreptățit-o.
Fiind al doilea copil, atenția mea a fost distributivă, timpul meu l-am împărțit. Poveștile de seară nu le-am mai citit eu, ci fratele ei. Jocurile, timpul petrecut împreună a fost la jumătate. E logic, e normal, dar privind în urmă mi-am dat seama că nu e corect.

Întorcând însă imaginea amintirii mele, realizez că ea este o luptătoare, că ea înfruntă viața cu mai mult curaj și determinare pentru că încă de la început a avut libertatea mai mare de a face lucruri. Nu pentru că eu am citit cărți care să mă învețe acest lucru, ci pur și simplu timpul meu era înjumătățit.

Acest timp care trece prea repede, iar noi pierdem perioade frumoase ale copilăriei lor.
Dar când viața ne scutură și ne așază la locul nostru, așa ca în cazul acesta excepțional, cauți să-ți aduci aminte de momente plăcute petrecute împreună.
Și mi-am amintit.

O buburuză.
Perfectă.
Micuță, delicată, frumoasă.
Ochii mari, albaștri în primele luni, apoi...negri. Gene lungi, sprâncene trasate perfect.
Primul ei zâmbet, după câteva zile, mi-a umplut inima de fericire. Zâmbetul perfect.

Nu îmi mai era teamă, aveam experiență. O îmbrăcam, o aranjam singură fără nici un ajutor.
La prima ei băiță i-am trimis afară pe toți.
Eu și ea, noi fetele și atât.
Am pregătit apa, așa cu termometrul pe care-l primisem în dar de la prietena mea din capitală, dar ca să fiu sigură mi-am lăsat cotul în apă să simt temperatura...Obișnuințe vechi.
Am așezat-o cu atenție în apă ținând capul și am privit-o cu dragoste de mamă.
I-am mângâiat mâinile și piciorușele și mi-am dat seama cât de perfecți ne crează Dumnezeu.
A chiuit.
Îți place apa, i-am șoptit, vei fi o înotătoare.
I-am sărutat fruntea și pieptul și am simțit acolo, în acel moment că ea...este minunea mea.

Timpul a trecut, băița copilului nu mai este la fel. Apa nu mai trebuie potrivită, ea se potrivește singură de la termostatul bateriei. O baterie pe care am găsit-o https://www.neakaisa.ro/baterii-baie
Plăcerea copiilor e și mai mare. Iar noi părinții, care cautăm și găsim cele mai bune și interesante lucruri pentru copii lor, reușim să-i surprindem de fiecare dată.

Mulțumirea este și mai mare, când înotătoarea mea îmi spune:
Pregătesc apa pentru o baie lungăă...ca să uit că sunt acasă și nu pot merge la înot.
O băiță de vis.

Pentru minunea mea,
Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea... Așa mă simt. Așa sunt. Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți. Draga mea prietenă și dragul meu prieten, Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun. In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită. Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu! Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi. De ce? o să mă întrebați. Păi pentru că indiferent ce cred

Atelierul unui pictor

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip. Cuvintele pot să te facă fericit. Iar fericirea aceasta nu are seamăn. M -am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile! ziceți voi, râzând. Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate. Dar nu cred că ar fi prima opțiune. Cred că mi-aș dori să văd culorile. S ă observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas. Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete... Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare. Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima. Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine. Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări. F elul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omu