Treceți la conținutul principal

Țara lui Papură-Vodă

Suntem în țara lui Papură-Vodă!
Avem responsabilitate, dar n-avem.
Stăm acasă, dar nu stăm.
Înțelegem, dar nu pricepem
Facem lucruri, dar dacă nu...nu-i nimic.
Spunem, dar putem să fim muți că nu contează.
Lucrăm, dar nu contează.
Și uite așa lista poate continua la infinit.

Voi mai pricepeți ceva?
Până acum în învățământ trebuia, obligatoriu, să se facă tone de hârtii. Nu conta munca la clasă, nu conta faptul că reușeai într-un fel sau altul să ajuți copii să vină la școală. Nu. Nimic.
Verificare la hârtii.
Ai hârtii?
Ești grozav.
Nu ai...vai de mama ta!

E...Uite cum se schimbă totul.
Nu hârtii.
Legătură cu elevii. On-line.
De parcă te-au instruit ei câțiva ani să faci asta.
Nici măcar ani nu trebuia, acolo câteva zile.
Nimic.
Noroc pe unii că au mai făcut cursuri on-line și atunci mai au habar.
Învață repede.

Responsabilitate?
Cine îi învață pe elevi să lucreze? Îmi spuneți? Părinții?
Păi aceștia știu?
Ei trebuie să se gândească la ziua de mâine: serviciu, mâncare și protecția în fața bolii.
Ne învârtim de mai mult de o lună în jurul cozii fără să rezolvăm nimic. Dascălii se chinuie cum pot să mai trimită o temă, să povestească cu elevii și cu părinții pentru că toți sunt îngrijorați. Să le dea speranță, să-i încurajeze și să-i responsabilizeze.

Țara lui Papură-Vodă.
Bate vântul...ne aplecăm. Când într-o parte, când în alta.

Să vă explic:
Un om de la un serviciu oarecare 5 ani completează hârtii. Știe ce trebuie să facă, a învățat într-o lună, de exemplu și asta face zilnic. Apare ceva nou...în două zile învață și apoi aplică pe hârtiile lui.
E...
Dar dacă omul acesta, care-și știa foarte, foarte bine lucrul îl trimiți acasă și îi spui: deschide platforma....și muncești.
Nu-i dai nimic.
Are în cel mai bun caz telefonul personal.
Să-mi spuneți mie că se poate descurca din prima zi fără nici o problemă.
Și vorbesc de un om matur.

Copii?
Ce să facă?

Părinții?
Adică...ar trebui să facă profesorii cursuri cu mine părintele, ca eu să îi explic copilului și să-l ajut la teme și proiecte. Că de, nu se poate face de rușine, pentru că...mă fac eu de rușine.
Cerc vicios.

În concluzie:
Din 1990 învățământul se reformează, fără o reformă clară, cum bate vântul după urechea fiecăruia. Generații întregi sacrificate elevi, profesori și părinți deopotrivă.
Nimic nu are logică.
Nu există o coerență.
Nu contează munca, conteză numai ceea ce vor ei, de la o zi la alta.
Suntem pioni în țara lui Papură-Vodă.

Îmi iubesc țara, dar m-am săturat de nimicul care ni se servește ambalat frumos.
.................
Copilul meu, hai să te învăț să lucrezi pe platformă!!!
Mâine ai temeee și nu vreau să le fac eu.

Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...

Vitamina B12

A sosit toamna! A început școala... "Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la viața toată." Ș tiu, știu nu vă dau o știre senzațională!  Doar că de câteva zile mă uit în jurul meu și văd efectele...  Părinți stresați deja de copii, de activitățile lor mai precis. Fie vorba între noi, este mult mai ușor în vacanță când nu-i mai verifici temele, nu-l mai asculți sau nu mai pierzi ore în șir ducând și așteptându-l de la activitățile pe care le are: înot, dans, balet, tenis... engleză!  Când copilul tău este talentat are cam toată săptămâna activități după cursuri.  Distracție la maxim, pentru părinți!  Iată că au trecut doar două săptămâni de școală, dar chipurile părinților sunt obosite parcă nici nu au fost în concediu. Numără zilele până la sâmbătă. Iar când mai aud că și ziua de sâmbătă le este ocupată, că le-a făcut program prâslea, î...