Treceți la conținutul principal

Timp pentru joacă

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
În ultima vreme apar tot felul de filmulețe sau scrieri cu părinți înnebuniți de temele făcute acasă, de proiectele pe care trebuie să le execute împreună cu cei mici.
Sunt atât de disperați...
Când îi văd nu știu ce să fac să râd sau să plâng.

În această perioadă viața e grea pentru părinți, dar și pentru copii.
Ei vor să-și continue viața normal.
Unii își doresc din tot sufletul să se întoarcă la școală, pentru că acolo mai puteau "trage" de timp, glumeau, se distrau uitându-se pe telefon în timpul orei și câte și mai câte.
Acasă...nu e distracție!
Părintele este atent la fiecare mișcare și ei nu mai pot trișa așa ca la școală.
Păi să nu râd eu? Sigur că da. Știți voi, fac haz de necaz.
Am întrebat astăzi pe cineva ce face și răspunsul a fost fenomenal:
Sunt cufundat în studiu!
Yes! mi-am spus.
Dacă la școală ar reuși să se cufunde în studiu cred că toți ar fi premianți că deștepți sunt, dar leneși...
cât cuprinde.

În urmă cu trei săptămâni viața tuturor s-a schimbat odată cu suspendarea cursurilor.
Primul impuls a fost de bucurie, dar cu cât au trecut zilele fiecare a înțeles că situația e grea, că părinții lor sunt tot mai îngrijorați și ei nu vor mai obține de Paști tot ce și-au dorit.
Pentru prima dată în viața lor prioritatea părinților este alta.
Zi după zi am văzut cum bucuria de a fi acasă a scăzut, apatia și plictiseala este tot mai mare, cum sunt la zi cu temele date de profesori, dar tristețea își face loc în sufletele lor.
Sunt înconjurați de dragoste, iar acesta e cel mai important lucru. Sunt în familie, iar pentru ei este poate cel mai frumos cadou pe care-l puteau primi în ajunul acestei mari sărbători.

Viața alături de părinți, iată ce descoperă ei acum.
Îi văd pe aceștia dintr-o altă perspectivă. Părinții devin rând pe rând copii de altădată.
Au timp pentru familie.

Au timp să redevină ei înșiși copii.

Au timp să experimenteze lucruri pe care și le-au promis o viață întreagă și nu au reușit deoarece era altceva mai important.

E un timp dacă vreți, al redescoperirii noastre și de ce nu a redescoperirii copilăriei noastre.

Sunt convinsă că din locuri uitate de vreme fiecare părinte și-a "scos" la lumină jocurile preferate din timpul copilăriei. Le-au înșirat cu mândrie în fața copiilor și au început să se joace cu bucuria reîntâlnirii, cu mândria de a juca împreună cu persoanele dragi din viața lor și cu sentimentul acela atât de plăcut de rupere de realitatea tristă.

Așa au apărut și la mine în casă: Remi, Go ( Doamne ce mult îmi place!), Scrabble (cu lista de două litere posibile, făcută în urmă cu mai mult de treizeci de ani), dar și jocurile preferate ale copiilor pe care le uitaseră de multă vreme.

Știți ce este frumos la aceste jocuri?
Poveștile.
Amintirile amuzante povestite cu drag de părinți copiilor în timpul jocului, sau amintirile părinților și ale copiilor deopotrivă despre momentul special când jocul acela a însemnat ceva pentru ei.
Cum s-au dat "peste cap" părinții să le procure din magazine existente în oraș sau din magazinul de jucării online https://www.etoys.ro , pentru că acolo găseau și găsesc cele mai noi și interesante jocuri originale.
Amintirile aceste sunt o sursă de veselie în fiecare casă, o sursă de energie pozitivă care distruge măcar pentru câteva ore imaginea dezastrului din lumea aceasta.
Râsul și veselia luminează casa și aduc fericire măcar pentru câteva clipe.

***
Pentru că jocurile au reapărut în viața noastră am pus la punct împreună cu familia mea o adevărată strategie.
Nimic nu se poate fără strategie!

Ne ridicăm în fiecare dimineață din pat și ne facem o sfântă cruce mulțumind, aprindem candela și încercăm să ne desfășurăm ziua cât mai cu folos.
Seara însă e seara jocurilor. 

O competiție.
Fiecare joc câștigat aduce câte un punct și se contabilizează într-un clasament la vedere.
Dacă e concurs, concurs să fie!
Spiritele se încing, glumele răsună în tot blocul, dar asta e.
Pentru toți clipele petrecute sunt momente de viață normală.
Copii uită că sunt închiși în casă, cumva pedepsiți de situația aceasta, iar noi părinții uităm de grija zilei de mâine. Suntem doar noi, cu bucurie împreună, gândind fiecare:

Indiferent câte clipe mai sunt una sau milioane să le petrec cât mai frumos alături de cei pe care-i iubesc.

Jocul ne transformă pe toți în copii, iar copilăria este perioada în care grijile nici măcar nu îndrăznesc să se arate. Competiția sportivă ne aduce bucurie și stare de bine.
Îmbrățișarea de la final de zi este clipa cea mai de preț din ziua respectivă.
Suntem împreună.

Sărutăm copii de noapte bună apoi mulțumim Domnului pentru clipele minunate petrecute în familie și pentru timpul care ni l-a dat să descoperim măreția vieții.
Apoi...putem vedea ultimele știri și îngrijorarea să coboare iarăși în sufletele noastre.
Dar...
Suntem liniștiți, copii noștri au adormit fericiți.

Pentru voi,
        T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea... Așa mă simt. Așa sunt. Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți. Draga mea prietenă și dragul meu prieten, Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun. In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită. Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu! Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi. De ce? o să mă întrebați. Păi pentru că indiferent ce cred

Atelierul unui pictor

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip. Cuvintele pot să te facă fericit. Iar fericirea aceasta nu are seamăn. M -am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile! ziceți voi, râzând. Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate. Dar nu cred că ar fi prima opțiune. Cred că mi-aș dori să văd culorile. S ă observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas. Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete... Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare. Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima. Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine. Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări. F elul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omu