Dezumanizare

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi tăcută. 

Viața aceasta este ciudată. Fiecare zi vine cu multiple provocări, iar timpul pentru ceea ce îmi place cu adevărat nu-mi mai ajunge. 

E un timp greu, cu o copleșitoare responsabilitate față de cei din jur și față de propria persoană. Orice ai face, orice serviciu ai s-au schimbat regulile „jocului”. 

Mă simt ca în prima zi de muncă, sau mai degrabă în primul an de muncă din viața mea. 

Dorința este, vreau să fac totul perfect, dar nu mai sunt cea din urmă cu atâția ani...

Lipsește tinerețe, lipsește bucuria de a merge la muncă, lipsește zâmbetul acela de pe fața mea. 

Ce folos să zâmbesc dacă masca-mi ascunde zâmbetul? 

Lipsește apropierea dintre persoane, lipsesc gesturile specifice care ne definesc omenia.

                                                   

Zile de toamnă minunate sunt afară. Căldura târzie ne scaldă încă și ne dă speranță acolo unde nu prea este speranță. Pe oamenii din jurul meu îi văd lipsiți de speranță. Parcă aceasta se scurge inevitabil din sufletele noastre, chipul ne este tot mai întunecat, mintea refuză să mai viseze la zile senine, inima bate mai rar, fără nici un chef, într-o așteptare a propriei așteptări într-o durere fără de durere. 

Oameni, oameni...

Suntem înconjurați de oameni, dar atât de singuri, mai ales acum de când totul s-a schimbat în viața noastră. De fiecare dată când stăm la povești mintea tresaltă în frică: 

”Oare stau la distanță suficientă?” 

”Oare am făcut bine că m-am oprit?”

Frica de boală, frică de moarte. O frică instalată în fiecare celulă și oricât de mult ”lucrezi” cu tine pentru a crede iarăși în lucruri normale, nu reușești. 

Uneori mă întreb în lupta aceasta suntem învingători sau învinși?

Înclin să cred că am plecat la luptă din poziția ” învinsului”, iar dacă este așa nu avem nici o șansă să câștigăm. 

Ce trebuie să facem pentru a schimba aceste sentimente?

Cum să ne schimbăm gândurile?

Cum să preschimbăm frica în curaj?

Cum să schimbăm ura în iubire?

Privind în sufletul nostru și hotărându-ne soarta înfruntând totul cu demnitate, fără a mai aruca noroi în jurul nostru, schimbând destine prin muzică, teatru, pictură, scris...

Căutând îmbrățișări și acceptându-le ca un dar venit să-ți panseze sufletul.

Căutând chipuri libere de povară, privind cu drag spre fiecare om care-și înfruntă destinul cu demnitate.

Oferind din bunătate, fără nici un motiv.

Dăruind cuvinte blânde spre cei din jurul nostru.

Căutați bucuria în lucruri mărunte, bucurați-vă de cei din jurul vostru și nu uitați să visați o lume mai bună în care putem respira liber!

Mă bucur că m-am reîntors!

Vă îmbrățișez pe toți!

Pentru voi,

      T. A.