Treceți la conținutul principal

Cuvinte răsfirate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg. 

Timpul zboară și iarăși am intrat într-un ritm nebun al vieții din care este așa de greu să ieși și să faci strict ce-ți place. Încă nu-mi dau seama dacă sunt oameni care se trezesc dimineața și după ce-și beau cafeaua sau ceaiul lucrează numai și numai ceea ce le place. Societatea în care trăim ne închistează, ne pune limite în aspirațiile noastre. Sau limitele ni le punem noi? Cred însă, că de cele mai multe ori oamenii din jurul nostru zidesc garduri în jurul nostru tăind fiecare aspirație, fiecare dorință sau încercare de a merge mai departe cu o ură brăzdată de zâmbete batjocoritoare. Doar așa, pentru că pot! Cu egoism, pătrunși de un așa zis "spirit civic". "Nu, nu trebuie să zbori, nu trebuie să ieși din rând. Nu, nu trebuie să visezi, nu trebuie să-ți deschizi aripile și să zbori! Zborul îți face rău...poți să cazi, poți să te rănești, poți să mori..." Câte și mai câte motive, pentru a-și justifica gestul egoist de a te ține în rând, închistat într-o lume mizeră. 

De câteva săptămâni mă gândesc serios la lucrurile care mă împiedică să scriu. Nu am nici un motiv serios, în afară de oboseala cronică și poate cel mai important, faptul că-mi petrec prea mult timp din viață în fața ecranului pentru munca de zi cu zi. Când termin munca închid ecranul și gata. Digitalizarea asta forțată nu mi-a dat aripi să zbor ci m-a îngrădit mai mult. Mi-a tăiat aripile în visare și m-a adus la viața reală, într-o lume fără nume.

Motive, ziceți voi! Posibil, vă răspund eu zâmbind. 

Începutul în scris, e asemeni oricărui lucru făcut, e cel mai greu...

Gândurile sunt răsfirate în zare și ca să le aduni și să le presari pe hârtie îți trebuie curaj, liniște și încredere. Aceasta ne-a fost anihilată într-o lume fără nume, vorba poetului.                                              Ce să facem să reaprindem flacăra speranței? Nu vrem să se șteargă urma noastră pe pământ, vrem să rămână acolo încrustrată în pietrele munților, șoptită de râurile line și cântată de valurile șăgalnice ale mării. Vrem să fim urma care bântuie viitorul, care nu dispare indiferent cât încearcă unii să o șteargă. 


Cuvinte răsfirate așternute la început de an, cu speranță oarbă în puterea dorinței nemărginite de a așterne litere pe foia albă, de a naște idei și a da conținut vieții acesteia nebunatice.                                 

 Cuvinte adunate în pustiul sufletului, sprijinind idei, speranțe, iubiri.      Cuvinte așternute cu grijă deplină pentru voi, în speranța de a privi fiecare în sufletul lui preț de o clipă și a vedea dacă ziduri sunt ridicate în jurul lui.                                                                                 

  Dacă da...presărați flori pe fiecare piatră, pictați-vă gândurile în culori calde, umpleți golurile cu muzica inimii voastre, scrijeliți cuvinte suave și lăsați moștenire frumosul sufletului vostru!

Dărămați ziduri închistate ale vieții voastre și lăsați dorințele voastre să străbată galaxii. 

La mulți ani, 2023!!!!

            Pentru voi,

                      Mihaela


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Punct și de la capăt

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Uneori, se pare, supăr pe toată lumea. Mă întreb dacă fac asta intenționat. Nu. Nu eu supăr. Realitatea supără. Adevărul doare. Adevărul spus în fața cuiva, fără menajamente, e mai cumplit decât orice. De ce? Pentru că oamenii preferă să le spui adevărul așa pe ocolite, sau doar frânturi, ca să poată "duce". Să menajezi sentimentele celor din jur în defavoarea ta. Asta vor. P rivesc cu bunătate spre voi, dar adevărul e tot acela, nu pot să-l schimb, nu-mi doresc să-l schimb. Adevăr și atât. Viața asta ciudată m-a învățat să privesc omul în ochi și să-i spun ce simt chiar dacă nu-i place, să-mi expun punctul de vedere chiar dacă supără, să fiu Eu. Dacă greșesc, e vina mea. Responsabilitatea mea. Mă judec cu extremă seriozitate, dar în același timp aștept foarte multe de la cei din jurul meu. Punct și de la capăt! A m spus asta de nenumărate ori și probabil o să mai repet: scrisul e pasiunea mea. D...