Treceți la conținutul principal

Locul fără gânduri...


Mă încăpățânez să par calm spre exasperarea tuturor... Dar nu sunt! Sunt un om care trece prin unul din cele mai crunte momente ale vieții: acela a unui divorț.
De ani de zile sfătuiesc alți oameni în privința acestuia...dar până nu trăiești tu...nu știi nimic! Apropo de câte ori zic "nu știi nimic" îmi aduc aminte de aceeași expresie din Urzeala Tronurilor când unul dintre personajele feminine ale serialului spunea același lucru...Sensul era profund...celălalt nu înțelegea nimic din viață.

Da...acum, că mă gândesc din cele cinci volume ale cărții am rămas cu această expresie în minte: "Nu știi nimic!" Revine obsedant în mintea mea, pentru că fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, credem că le știm pe toate și nu e așa...Viața ne arată că habar nu avem de nimic!

Cum poți trăi lângă cineva fară să o cunoști sau să îl cunoști? Dacă îți spune cineva din exterior acest lucru zici că nu este adevărat, tu îți cunoști atât de bine partenera de viață! Ea este femeia care ți-a făcut copii, care are grijă de casă, care merge la serviciu... Superfemeia! Sau el...care lucrează pentru bunăstarea familiei, care se zdrobește în fiecare zi pentru familie...Superbărbatul!
Și totul se dărâmă...într-o clipă...și îți dai seama că ea sau el este.....STRĂINUL din patul tău!

Ce faci în acele momente? Cum să reacționezi? Depinde de tine...eu am fost...calm, prea calm!
Repet același cuvânt mereu: incredibil, incredibil, incredibil... spre disperarea tuturor!
Încerc să mă învăț cu ideea...Să văd în mintea mea cum o să se desfășoare viața mea...fără...
Toți sunt revoltați în jurul meu, dar eu mi-am găsit, deocamdata un loc în mintea mea: LOCUL FĂRĂ GÂNDURI!
Nu este o negare a problemei existente, este doar un mod de a găsi puțină liniște pentru a pune în ordine în mintea mea ce voi face mai departe, cum o să fie viața mea...fără...
Cine știe, dacă vedeți cum arată locul meu fără gânduri, poate o să vă ajute!
Locul fără gânduri...arată așa:


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

O Visătoare

S tarea aceasta între visare și trezvie, oare există? E xistă oameni care visează. Oare se cheamă visători? E xistă oameni vorbăreți, oare sunt și ei visători? E xistă oameni. Oare sunt visători? U n vis, două vise, mai multe vise, un infinit de vise lăsate în visare. Acea stare de imponderabilitate în care ne desfășurăm fiecare. Suntem cu gândurile pierduți în veșnica muțenie, sau suntem activi pe modul automat.  U nde suntem? Iată, întrebări care-mi săgetează străfundul sufletului. Cât e vis, cât e realitate? Î n seara aceasta am simțit nevoia să scriu pentru că sunt fericită. Nu, nu e fericirea aceea! E fericirea care te duce la visare, dar într-un mod atât de activ. Este fericirea de a face lucruri care-mi plac, de a simți că, da, fac parte dintr-o comunitate mică care-mi împărtășește pasiunea de a citi. Că reușesc să-mi expun punctul de vedere într-un mod plăcut, inteligibil și sa surprind esența trăirilor.                  ...

Copil lăsat în paragină

       P rivesc spre voi cu bucurie! De multă vreme mi-am dorit să deschid unealta mea veche, de scris. Nu vreau să scriu de pe nimic altceva, cred că sunt legată sentimental de fiecare tastă, pe care s-au imprimat cuvintele mele, dar și suferințele și bucuriile vieții atunci, când au fost.  T impul nu-mi mai ajunge!       Z ilele trecute, fiică-mea mi-a spus senină: „M-aș bucura dacă ai mai scrie!” M-am uitat uimită la ea. Nici acum nu am îndrăznit să o întreb dacă a citit, sau nu, ceea ce am scris, am privit în tăcere și mi-am propus că dacă reușesc să-mi termin lucrările întârziate, atunci deschis laptopul meu antic și chiar dacă e ciudat să lucrez pe el, după atâta timp, voi încerca să scriu ceva, pentru ea, pentru mine, pentru voi.      I ată-mă aici în fața albului imaculat al foii, întrebându-mă ce să vă spun, sau cum să pun în scris ploaia de vară care este în sufletul meu de o vreme. Astăzi chiar la asta mă gândeam, că...