Treceți la conținutul principal

else's viewpoint...

Sunt așa de fericită!
Tu, fericită? spuneți voi uimiți. Acum?
Da! Da! Acum în momentul acesta.
De ce? întrebați voi ridicând mâinile a neîncredere.
Pentru că...fericirea este clipa aceea când...sufletul este liniștit!
Tu...acum, ai liniște? întrebați voi nedumeriți.
Da! În drum spre casă am avut o revelație! Mi-am dat seama de două lucruri importante: că de aseară de când am postat ( s-au mai degrabă am revenit!!!) cititorii mei fideli și nu numai, au citit!
( Inseamnă că...v-a fost dor de mine!!!! Mă alint...) și încă ceva care poate o să vi se pară straniu...

Straniu? șoptiți voi. Ce idee ți-a mai venit?
E ceva...destul de greu de explicat în cuvinte...Vedeți voi, de o vreme în rugăciunea mea...spun același lucru...Și astăzi așa într-o străfulgerare am văzut: ceea ce vreau, se întâmplă deja!
Nu înțelegem nimic! spuneți voi.
Păi, nici nu vreau să înțelegeți! râd eu.
Dar noi...vrem! Care este dorința ta?
Interesant...Vedeți voi multă lume își dorește fericirea...Doar că prin fericire oamenii înțeleg bucuria de a fi cu cineva drag. Și sunt oarecum de acord cu ei, așa este în firea omenească...
Dar fericirea este mai mult de atât...este dorința noastră de a fi alături de aproapele nostru, este dorința aceea șoptită seară de seară cu lacrimi în ochi...pentru a primi o îmbrățișare...
Nu orice îmbrățișare, nu. Una specială...asta îmi doresc!

Îmbrățișare specială? spuneți voi neîncrezători.
Da. Specială. Și astăzi mi-am dat seama că o am deja, doar că nu am văzut-o! Straniu, nu? Chiar și pentru mine este ciudat cum uneori văd "peste lucruri', "peste timp"!

Să facem un exercițiu simplu: închideți ochii și vă imaginați că vreți o îmbrățișare. O doriți, pur și simplu. O simțiți ca și cum este adevărată, pentru că persoana de la care vreți îmbrățișarea există în viața voastra sau a existat.
Dar...dacă dorim o îmbrățișare de la...Cum am putea să o primim?
Este imposibil, o să spuneți voi.
Este posibil, spun eu. Trebuie să vedem și să simțim dincolo de...tot!
Vorbești prosti în seara aceasta! râdeți voi de mine. Nu înțelege nimeni, nimic!

Da...șoptesc eu cu lacrimi de fericire în ochi. Astăzi am învățat încă o dată că există și alt punct de vedere! Acela știut de atâția creștini, dar care se pierde în necredința noastră.
Am văzut astăzi brațele care mă îmbrățișează: În fiecare zi în jurul meu sunt 3, 4 sau 5 prieteni! În toată această perioadă nu a fost o zi în care să nu am cel puțin un  prieten lângă mine!
Astăzi mi i-am imaginat așa ca niște puncte care mă înconjoară și ...straniu, repet, până și pentru mine: Am văzut mâinile Maicii Domnului cum mă ocrotește prin oameni.

Dorința mea...e așa de simplă...Acum înțelegeți? Unii, da alții, nu!
Dar așa este viața, ne punem mereu întrebări și căutăm mereu răspunsuri. Nu putem da răspunsuri pentru că fiecare dintre noi are o cale în viață și nu putem schimba nimic!
De ce? Simplu. Pentru că trebuie să fim într-un loc atunci când trebuie!
Pentru că este...
Viața e grea...foarte grea, șoptesc eu tristă.
Dar erai fericită! strigați voi revoltați.
Da, sunt. Doar că din alt punct de vedere fericirea...este așa de rară!

În urmă cu aproape două luni v-am spus așa într-un articol:
"Luați fericirea din palmele mele și puneți-o în inima voastră!"
Acum vă spun așa:
"Dacă o aveți să-i purtați de grijă, ca nimeni să nu se atingă de ea. Și nu uitați să vă bucurați din tot sufletul de ea! Pentru că viața este scurtă și cine știe mâine ce o să fie."

Aseară v-am vorbit despre povestea rozarului. Nu pot să v-o spun, dar pot să vă arăt...
Pe fiecare parte se spune o rugăciune...
O lacrimă, o rugăciune, o dorință...
O rugăciune, o lacrimă...
O rugăciune, fericire...
O lacrimă, fericire...
Fericire, o dorință...
O dorință împlinită...
O lacrimă, o rugăciune, mulțumire...
Mulțumire...

Fericirea este...momentul în care TU mă prinzi în brațele tale și simt că sunt...protejată!


***
Pentru voi rozarul meu...pe unealta mea de scris!
Doar pentru voi...
Astăzi, mai mult ca altădată, v-am simțit alături de mine.
Cum? spuneți voi uimiți.
Ați uitat că...văd, așa șmecherește!
Vă mai spun un cuvânt doar, un cuvânt pe care l-am învățat de mică:
MULȚUMESC!






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...