Treceți la conținutul principal

Vacanță

Cât de interesant este când ajungi în concediu. Țipetele copiilor, glasurile enervate ale mamelor, berea și glumele tăticilor. Mă întreb și acum cine se odihnește cu adevărat în concediu?
Mama?
Tata?
Voi ce spuneti?

Cred, din experienta, că tata.
Daca e la mare tata își "clătește" ochii.
Și nu se agită deloc.
Dacă e la munte poate că mai face câte un grătărel și mai muncește puțin, dar nu prea mult că de, este tata!
O să spuneți că sunt nedreaptă,  dar zău că nu. Sunt un bun observator și mă pasionează comportamentul uman.

Să revin la mare...
Să vedeți și să nu credeți. Plaja românească plină ochi. Om în om.

Bun. E un moment de bucurie, normal, dar mai avem la capitolul servicii.
Aici suntem tare în urmă.
Doar că am mai văzut ceva oamenii au început să spună ce nu le place. Adică să ne înțelegem românii au ajuns să nu mai accepte orice pentru că au fost și în alte locuri unde au văzut cum trebuie să fie.
Un joc de cuvinte, îmi dau seama, dar voi cu siguranță ați înțeles esența.
Litoralul românesc este cel mai frumos, de la natură.  Trebuie doar să se vrea...

Bun.
Am mai discutat eu despre asta, nu insist.
Era ceva: țară minunată,  dar păcat că nu vrem să punem în valoare ce avem.

Vacanța...
Vacanța trebuie să fie un moment de relaxare pentru întreaga familie. Și...în special pentru mama.
De ce?
Pentru că ea muncește 24 de ore din 24.
De când știe că are pruncul în pântece, nu mai are odihnă. Se contopește cu el, respiră pentru el, îi simte emoțiile, râde cu el, plânge cu el. Noapte de noapte stă trează când are febră... câte și mai câte.
Mama are grijă de toți.
Cine are grijă de ea?

Întrebări fără rost într-o țară minunată cu oameni rămân suspendați în vremuri trecute.

Pentru voi,
      T. A





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Sunete pline de culoare

M i-am prins flori în prin păr și privesc spre voi cu bunătate. Știu, știu am lipsit... Timp de o tristețe adâncă, timp de reflecție, timp de regăsire, timp de cugetare... Există momente în viață când ești nevoit să-ți faci ordine în gânduri, sentimente, trăiri. Nu, nu este ușor, pentru că sinceritatea îți distruge speranța. Doar că este singurul mod de a trece mai departe. Să-ți înfrunți propriul destin, să încerci să vezi partea bună a vieții când totul este întunecat îți consumă o mare parte din energie... A stăzi într-o zi așa de frumoasă mi-am aplecat gândurile spre suflet și mi-am spus: La naiba cu tristețea! Viața este prea scurtă pentru a sta tristă, viața se poate termina în orice moment și atunci? Gata. E timpul. E timpul de scris! E timpul de zâmbit, E timpul de întâlnit oameni, E timpul de dans! Pur și simplu, e timpul. Așa că mi-am prins florile în păr și iată-mă! Aya privește tăcută spre prietenul ei drag. Ar vrea să-i spună atâtea lucruri, dar cuvintele...

Culorile vieții

M i-am prins în păr o rază de soare și privesc spre voi amuzată. Știu, știu afară plouă de rupe, nici măcar nu ninge, dar aseară o prietenă dragă de care mi-e tare, tare dor mi-a spus să-mi prind în păr o rază de soare. Așa că astăzi am căutat concentrată pe cer și cumva dintre nori am găsit o rază, cam firavă cei drept, dar am găsit-o și mi-am așezat-o cu mândrie în plete. Uite-așa! A cum trecând la lucruri mai serioase...Nu mai vine odată primăvara? Că parcă sunt în poeziile lui Bacovia unde ploaia nu se mai termină și sufletul poetului este prins într-un sicriu...ceva de genul! Adevărul că vremea aceasta care se schimbă atât de tare ne dereglează tot organismul. Nu că n-am fi dereglați, că oricum suntem! ( zâmbesc ) Nu mai avem timp de bucuriile vieții. Nu mai avem timp de noi. Nu mai considerăm că trebuie să ne facem timp de ceea ce ne face plăcere. Avem timp, dar în același timp, nu avem. Pare un non-sens, dar știu ce vorbesc. Sunt zile în care nu fac nimic, dar sunt mai...