Treceți la conținutul principal

Vacanță

Cât de interesant este când ajungi în concediu. Țipetele copiilor, glasurile enervate ale mamelor, berea și glumele tăticilor. Mă întreb și acum cine se odihnește cu adevărat în concediu?
Mama?
Tata?
Voi ce spuneti?

Cred, din experienta, că tata.
Daca e la mare tata își "clătește" ochii.
Și nu se agită deloc.
Dacă e la munte poate că mai face câte un grătărel și mai muncește puțin, dar nu prea mult că de, este tata!
O să spuneți că sunt nedreaptă,  dar zău că nu. Sunt un bun observator și mă pasionează comportamentul uman.

Să revin la mare...
Să vedeți și să nu credeți. Plaja românească plină ochi. Om în om.

Bun. E un moment de bucurie, normal, dar mai avem la capitolul servicii.
Aici suntem tare în urmă.
Doar că am mai văzut ceva oamenii au început să spună ce nu le place. Adică să ne înțelegem românii au ajuns să nu mai accepte orice pentru că au fost și în alte locuri unde au văzut cum trebuie să fie.
Un joc de cuvinte, îmi dau seama, dar voi cu siguranță ați înțeles esența.
Litoralul românesc este cel mai frumos, de la natură.  Trebuie doar să se vrea...

Bun.
Am mai discutat eu despre asta, nu insist.
Era ceva: țară minunată,  dar păcat că nu vrem să punem în valoare ce avem.

Vacanța...
Vacanța trebuie să fie un moment de relaxare pentru întreaga familie. Și...în special pentru mama.
De ce?
Pentru că ea muncește 24 de ore din 24.
De când știe că are pruncul în pântece, nu mai are odihnă. Se contopește cu el, respiră pentru el, îi simte emoțiile, râde cu el, plânge cu el. Noapte de noapte stă trează când are febră... câte și mai câte.
Mama are grijă de toți.
Cine are grijă de ea?

Întrebări fără rost într-o țară minunată cu oameni rămân suspendați în vremuri trecute.

Pentru voi,
      T. A





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...