My war

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.
Trebuie să recunosc că mi-este tot mai greu să scriu. Sufăr pentru că nu aștern cuvintele pe hârtia virtuală, dar mi-am dorit o pauză de la toate activitățile ca să-mi încarc sufletul, mintea și inima de clipe frumoase. Și am reușit!
Dar...când faci pauză îți e greu să o iei de la început!
Așa că...timp de o lună nici măcar nu am deschis unealta de scris. Îmi vine să râd că scriu de mai mult de doi ani și nimeni nu-mi scrie nimic, nimeni nu mă contrazice. La aceste lucruri m-am gândit în ultima lună când am fost în vacanță.
Astăzi când mi-am făcut curaj să deschid unealta de scris...un comentariu!
Mă uitam la el și nu pricepeam.
M-am întors la articolul pe care l-am scris la începutul vacanței mele și atunci mi-am dat seama ca am terminat cu o întrebare și... am primit răspuns. Mulțumesc.

Mă întrebam zilele trecute dacă fata cu flori în păr mai există și nu știam ce să-mi răspund. Astăzi când am început să scriu...a revenit, așa pur și simplu.
Mi-e tare greu să privesc în jurul meu și să găsesc supărare. Aș vrea să iau tristețea de pe fețele oamenilor mei dragi și să o arunc departe. În valurile mării să o poarte în larg, să dispară.
Viața asta ciudată care îți dă și apoi îți ia, care îți ia și apoi îți dă.
Unde sunt eu, oare?

Lupta...
Lupta cu tine, cu sentimentele pe care le ai.
Lupta cu cei din jurul tău pentru a putea supraviețui.
Lupta pe care o vezi zi de zi în jurul tău: pentru bani, pentru avere, pentru supremație, pentru câte și mai câte.
Lupta...
Lupta în ringul de box sau kickboxing. E aceeași.
Determinare, voință, dorința de a câștiga cu orice preț, hotărâre, pasiune.

O să râdeți, dar am pariat cu mine, ieri.
Pariul meu a fost să pot asista la o gală de meciuri de kickboxing
Dacă nu reușeam...aveam câteva lucruri de schimbat în viața mea.

Am reușit.
Vai de capul meu!
M-am uitat cum se bat și mă gândeam în același timp de ce se agită așa de tare cei din jurul meu, că oricum nu au cum să lupte ei! Priveam cu atenție fața luptătorilor și încercam să ghicesc cine câștigă. Trebuie să vă spun că am cam nimerit 70%. Nu pentru că sunt deșteaptă. Ci pentru că se vedea în joc. Câștigătorii nu erau disperați după câștig. Erau foarte concentrați pe ceea ce făceau și își calculau fiecare mișcare. Aici era diferența.

Cei din jurul meu au văzut doar loviturile, eu am văzut mai mult...
Cum arată? râdeți voi.
Puțin, recunosc. Dar nu prea mult. Tehnica de luptă m-a interesat.
Am căutat să văd dacă există furie, frustrare.
Acum că mă gândesc nu prea a existat. Doar acolo unde luptătorii erau cam la egalitate, pentru că nu reușeau să-l doboare pe celălalt. Acolo se vedea furia.
Au fost, cred și cele mai spectaculoase meciuri, dar și cu nasuri sparte.
Furia aceea venea cumva din frustrare. Trebuia să-l doboare pe cel din fața lui și nu putea.

M-am întrebat deseori în ultima vreme cum am rezistat în ultimii ani și cum am trecut de situațiile limită prin care am fost. Mi-am dat seama că voința și furia a fost cele care m-au ridicat de jos.
Ce vreau să spun este că viața este asemeni luptei din ring. Doar că uneori mai mulți oameni vor să te doboare. Știi. Ești conștient de fiecare lovitură pe care o primești.
Uneori poți reacționa, de cele mai multe ori nu.
Ai de ales când ești la pământ.
Te ridici și le zâmbești, sau rămâi la pământ.
Cel mai ușor, vă spun din experiență, este să stai întins, să te lași doborât șă nu mai reacționezi.
Cel mai greu e să cauți echilibru, chiar dacă nu îl mai ai, să găsești o putere interioară de care nu știai și să te ridici. Chiar dacă încă nu poți judeca bine, te ridici.
Atunci, câștigi.

Premiul nu contează așa de mult, conteză să reușești să-ți depășești limitele, să faci ceva peste puterile tale, pentru tine. Satisfacția e uriașă.

Mi-a plăcut modul în care s-a terminat fiecare luptă: cu îmbrățișarea adversarului.
Cu salutul antrenorului celuilalt, albitrului și apoi al antrenorului personal.
Vedeți?
Acesta e sportul: modelează oameni.
E atât de important să educăm copii prin sport, cât mai mult sport.
Deprind valori.
Îi schimbă.
Îi ordonează.

Revenind la furie.
Ieri am căutat-o.
Doar că nu prea am găsit-o.
Și mi-am șoptit în gând: ce rost are să încep ceva care nu o să-mi oprească furia din inimă, din suflet, din minte? Mai bine revin la banda mea pe care nu am mai văzut-o de.....

Războiul e greu...
Câștigăm însă luptă cu luptă. Uneori pierdem. Ne ridicăm. Mergem mai departe. Luptăm iarăși.
La sfârșit vedem dacă am câștigat războiul personal.
Lupta mea, poate fi a ta!
Lupta ta, poate fi a mea!
My war.

Pentru voi,
          T.A.